Presedintele in exercitiu al R. Moldova, Vladimir Voronin, le-a cerut alegatorilor sa sustina Partidul Comunistilor la alegerile parlamentare anticipate de saptamana aceasta, pentru ca in caz contrar risca stergerea fostei republici sovietice de pe harta lumii.
Moldovenii vor vota din nou miercuri, pentru a doua oara in mai putin de patru luni. Comunistii au castigat scrutinul contestat din aprilie, caruia i-au urmat demonstratii ce au degenerat in violente. Victoria nu a fost, insa, suficient de detasata pentru a asigura alegerea candidatului comunist in functia de presedinte, potrivit NewsIn.

Rusia si Uniunea Europeana, care isi disputa influenta in fosta republica sovietica, vor urmari indeaproape scrutinul si rezultatele. [Moldova, din nou la vot. Romania tine pumnii opozitiei]

Voronin, care trebuie sa se retraga de la presedintie dupa doua mandate, a amenintat ca partidele de opozitie, care promoveaza legaturi mai stranse cu omania, vor permite ca R. Moldova sa fie asimilata de tara noastra, potrivit unui apel publicat de Moldova Suverana, cotidian proguvernamental.

"Pentru prima data, va trebui sa alegeti nu intre programele politice si promisiunile preelectorale ale concurentilor politici, nu intre putere si opozitie, dar intre dezvoltare si haos, intre stabilitate si pogromuri, intre demnitate civica si tradare politica", a spus Voronin. "Pastrarea statalitatii, reinstaurarea atmosferei de incredere si de colaborare constructiva a tuturor fortelor societatii civile sunt imposibile fara o victorie decisiva a Partidului Comunistilor", a adaugat el.

Partidele de opozitie "nici chiar pe parcursul acestei campanii electorale nu a tras invataminte din recenta sa infrangere", potrivit presedintelui. "Continua sa mizeze exclusiv pe dezbinare, pe confruntare, pe provocari si pe infrangerea democratiei si independentei noastre", a adaugat el.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.