"Altfel spus, pentru a elimina al-Qaida trebuie sa combatem si talibanii. Insa intelegem ca nu toti cei care lupta alaturi de talibani sustin al-Qaida si nu toti cred in politicile extremiste pe care talibanii le aplicau cand erau la putere", a spus ea, potrivit NewsIn.
"Iar acum, cu aliatii nostri afgani, suntem dispusi sa salutam orice persoana care sustine talibanii dar renunta la al-Qaida, depune armele si vrea sa faca parte dintr-o societate libera si deschisa", a subliniat Clinton.
Ea nu este primul responsabil american care le intinde o mana talibanilor care "se caiesc". In martie, Barack Obama a sugerat ca tara sa ar putea incepe discutii cu unii dintre talibani. Subliniind ca succesul strategiei americane din Irak a constat in atragerea insurgentilor sunniti la masa negocierilor, indepartandu-i de al-Qaida, Obama a spus ca "ar putea exista ocazii similare in Afganistan si in regiunea pakistaneza".
Aceasta strategie din Irak a fost conceputa de generalul David Petraeus, pe atunci comandantul fortelor americane din tara.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
titlu-test-ovidiu mihaila
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Povestea tragică a ultimei prințese a Iranului, Leila Pahlavi. A murit la...
Sursa: kudika.ro