Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF) Vaslui, acesta este cel de al noualea caz, de la inceputul anului, de trecere ilegala, prin traversarea inot, a raului Prut. Purtatorul de cuvant al IJPF Vaslui, a declarat ca tanarul nu avea documentele asupra sa si a recunoscut ca a trecut ilegal, cu intentia de a-si gasi un loc de munca in agricultura, pe raza judetului Vaslui, transmite corespondentul NewsIn.
„Politistii de frontiera au legitimat barbatul, insa au constatat ca nu are aspura lui documente de identitate. Acesta a afirmat ca se numeste Nicolae G., ca are 22 ani, domiciliaza in raionul Anenii Noi din Republica Moldova si a venit in Romania pentru a munci in agricultura. Tanarul a trecut raul Prut inot, avand hainele puse intr-o punga din material plastic pentru a nu se uda. Acest fenomen de trecere ilegala a granitei se intensifica, de la inceputul anului un numar de noua cetateni au trecut fraudulos, raul Prut. Dintre acestia, sase moldoveni si un cetatean ucrainean s-au ales cu dosare penale, iar doi cetateni pakistanezi au solicitat azil politic”, a declarat marti, purtatorul de cuvant al IJPF Vaslui, subcomisar Manuel Nacu.
Politistii de frontiera vasluieni i-au intocmit barbatului dosar penal, fiind cercetat pentru savarsirea infractiunii de intrare in Romania prin trecerea ilegala a frontierei de stat, urmand a fi prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Husi cu propuneri legale.
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Albita, pe sensul de intrare in Romania, au fost efectuate marti, controale amanuntite la mai multe autocamioane TIR. Politistii de frontiera si lucratorii vamali au gasit ascunse si nedeclarate, in sistemul de ventilatie al unui autocamion si in filtrul de aer al altuia, cantitatea de 896 pachete tigari de diferite marci, din Republica Moldova, destinate comercializarii ilegale pe teritoriul Romaniei. In ambele cazuri, lucratorii vamali au luat masura ridicarii in vederea confiscarii a intregii cantitati de tigari in valoare de 3.313 lei si au sanctionat contraventional pe soferii celor doua autocamionate cu amenda in valoare de cate 5.000 lei, fiecare.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro