Cel putin 20 de romi si-au intins pe jos saltele, saci de dormit, paturi si au petrecut noaptea de marti spre miercuri, cu tot cu copii, in parcarea din fata Societa della Salut, relateaza NewsIn.
Aceasta manifestatite inedita a fost organizata cu sprijinul asociatiei Rebeldia, apropiata stangii radicale, care a mai organizat in trecut astfel de actiuni.
"Este vorba, in mod clar, de o provocare", a declarat comandantul politiei locale din Pisa, Massino. "Un gest demonstrativ care, oricum, nu va fi tolerat. Le-am dat un ultimatum de 48 de ore, iar astazi (joi - n.red.), daca nu vor pleca singuri, vor fi indepartati. (Printre ei - n.red.) sunt copii care nu pot fi tinuti in aceste conditii si, daca va fi necesar, vom fi nevoiti sa sesizam un tribunal pentru minori, care va lua masurile adecvate", a adaugat el.
O parte dintre cei 20 de romi a depus deja cereri pentru repatriere voluntara, iar autoritatile accelereaza procedurile pentru un nou val de repatrieri.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Românul plecat din Giulvăz în Spania prin Erasmus și ajuns în Copenhaga, unde...
Sursa: start-up.ro
-
Antonio Banderas, transformare radicală după infarctul suferit: Nu am fost...
Sursa: kudika.ro
-
Drob tradițional de miel: rețeta clasică românească
Sursa: garbo.ro