Guvernul socialist spaniol a intrat joi pe calea unei reforme cu privire la avort, care va fi autorizat pana la a 14-a saptamana de sarcina, spre indignarea Bisericii si a cercurilor conservatoare, relateaza AFP.
Aceasta lege este "mai echilibrata, mai moderna si ne apropie mai mult de Europa", a spus ministrul pentru egalitate, Bibiana Aido la incheierea unui Consiliu al ministrilor care si-a dat acordul pentru proiect, relateaza NewsIn.

Prin aceasta reforma, care va modifica actuala legislatie ce dateaza din 1985, Spania se va alinia si char va depasi celelalte state europene. Acestea autorizeaza, majoritatea, intreruperea voluntara a sarcinii pana la 12 saptamani.

"Este un proiect radical si extremist", a spus presedintele asociatiei antiavort "Dreptul la viata", Ignacio Arasuaga. "Si nu exista o cerere sociala pentru o astfel de reforma", a subliniat el, bazindu-se pe rezultatele unui sondaj efectuat pe 1.000 de persoane, comandat de asociatia sa. Sondajul arata ca 42,1% dintre femei sunt impotriva unei reforme cu privire la avort, iar 39,1% sunt pentru.

Prin aceasta lege, femeile vor avea impresia ca avortul "este o metoda de contraceptie in plus, ceea ce ne ingrijoreaza", a spus purtatoarea de cuvant a Partidului Popular, de opozitie.

Proiectul trebuie studiat de inaltele instante judiciare inainte de a fi aprobata oficial de guvern si apoi trimis Parlamentului.
De la anuntarea la inceputul anului, de catre guvernul Jose Luis Rodriguez Zapatero, a proiectului sau cu privire la avort, reactiile ostile s-au intensificat.

Cercurile catolice au lansat o campanie publicitara -soc ce sugera ca animalele amenintate cu disparitia, ca linxul, sunt mai bine protejate decat embrionii umani. In martie, mii de persoane au revendicat "dreptul la viata" printr-o manifestatie la Madrid.

In afara de avortul perrmis pana la 14 saptamani si de la varsta de 16 ani, legea va autoriza avortul sub anumite conditii, pana in saptamina a 22-a (riscuri pentru sanatatea mamei, malformatii ale fatului).

Un alt element nou: femeie va putea avorta dincolo de saptamana 22, daca anomalii "incompatibile cu viata" sunt detectate la fetus sau este vorba despre o boala extrem de grava si incurabila.

Pana la saptamina a 14-a de sarcina, femeile vor trebui sa respecte intervalul obligatoriu de trei zile, inainte de a lua o decizie, dupa ce au primit informatii complete. Pentru a avorta in perioada saptamana 14-saptamana 22, doi medici vor trebui sa-si dea aprobarea. Dincolo de acest termen, autorizarea va trebui data de un comitet de medici specialisti.

Femeile nu vor putea fi condamnate la inchisoare pentru avort. "Ceea ce nu inseamna ca practicile ilegale nu trebuie pedepsite", a spus ministrul pentru egalitate.

In prezent, avortul nu este autorizat in Spania decat in caz de viol, in termen maxim de 12 saptamini de sarcina, dar si in cazul unor malformatii ale festusului (22 saptamini) sau in caz de "pericol pentru sanatatea fizica sau psihica a mamei" (fara limita de timp.
14 mai 2009 19:24


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.