Cetatenii statelor membre din UE, Bulgaria Polonia si Romania, vor avea in continuare nevoie de vize pentru Statele Unite, a declarat ministrul bulgar de externe Ivailo Kalfin

Ministrul a sugerat astfel ca Malta, Cipru si Grecia ar urma sa fie incluse in programul Visa Waiver, ce permite cetatenilor tarilor membre sa calatoreasca in Statele Unite fara a avea nevoie de vize, relateaza NewsIn, citand agentia Focus News.

"Una dintre recomandarile pe care nu le-am putut indeplini a fost scaderea ratei de refuz si de depasire a vizei pentru bulgarii care merg in Statele Unite. Am ajuns la procentaje mai mici - de circa de 13%, dar ulterior a urcat din nou. Potrivit ultimelor date furnizate, rata de refuz a Bulgariei este in prezent de 17-18%", a spus Kalfin.

Potrivit lui, numarul de bulgari carora li se refuza viza nu este in realitate atat de mare, procentajul fiind ridicat pentru ca cei care nu primesc viza prima oara o solicita din nou.

Potrivit legislatiei SUA, o tara poate fi scutita de obligativitatea vizelor de calatorie, daca au fost respinsi mai putin de 10% dintre cetatenii respectivei tari care au solicitat o viza pentru Statele Unite. In afara acestui criteriu esential, admiterea in Visa Waiver tine si de indeplinirea anumitor criterii tehnice, precum implementarea pasaportului electronic, schimbul de informatii cu privire la persoanele suspecte de activitati teroriste, raportarea pasapoartelor furate/pierdute si implementarea programului Air Marshals pe cursele aeriene directe cu SUA.

SUA au anuntat in luna octombrie ca din 2009 Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia si Coreea de Sud nu vor mai avea nevoie de vize. Insa aceste state nu numai ca au incheiat bilateral aranjamente de securitate cu Washingtonul, dar au si o rata de respingere a vizelor mai mica de 10%.

Malta, Cipru, Grecia, Polonia, Bulgaria si Romania sunt cele sase state din UE pentru care SUA mentin obligativitatea vizelor in prezent. Trei dintre aceste tari au rata de refuz a vizelor peste 10% (Romania 25%, Bulgaria 13,3%, Polonia 13,8%), iar celelate trei state au reusit sa se situeze sub limita admisa de Washington (Grecia 1,5%, Malta 2,5%, Cipru 1,7%).

Marc Frey, directorul programului Visa Waiver, a explicat de curand pentru NewsIn ca perspectiva includerii Romaniei in acest program este tot mai indepartata. SUA vor inaspri din luna iulie conditiile de includere in Visa Waiver, scazand plafonul ratei de refuz a vizei de la 10% la 3%, conditie ce face ca tari precum Romania sa se califice si mai greu pentru acest program.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.