Parlamentul European cere Statelor Unite sa ridice regimul de vize pentru cele sase state membre UE care nu au fost incluse in programul Visa Waiver si sa trateze toti cetatenii UE in mod egal pe baza reciprocitatii depline, se arata intr-un comunicat al institutiei.

Cererea este continuta intr-un raport despre relatiile transatlantice redactat de spaniolul Francisco Jose Millán Mon (PPE-DE), potrivit caruia, problema eliminarii vizelor trebuie sa fie pentru Comisia Europeana o prioritate a dialogului cu noua administratie americana. Raportul a fost adoptat cu 503 voturi pentru, 51 impotriva si 10 abtineri, relateaza NewsIn.

"Toti cetatenii europeni trebuie sa fie tratati in mod egal", a declarat europarlamentarul roman Calin Catalin Chirita. "Este inacceptabil ca o parte dintre cetatenii Uniunii Europene sa fie tratati ca cetateni de mana a doua", a spus el. Eurodeputatul PDL a subliniat progresele facute de Romania in scopul scutirii cetatenilor romani de vize si referindu-se in special la introducerea din ianuarie 2009 a noilor pasapoarte biometrice. Chestiunea vizelor "ar trebui sa fie o prioritate in dialogul Comisiei Europene cu Statele Unite ale Americii", a mai spus Chirita.

Secretarul de stat in MAE Bogdan Aurescu s-a intalnit recent cu Judith Garber, adjunctul asistentului secretarului de stat al SUA pentru Europa si Eurasia, care l-a asigurat de disponibilitatea noii administratii Obama de continuare a extinderii programului Visa Waiver. Potrivit MAE, promovarea unui tratament egal la calatoriile in Statele Unite pentru toti cetatenii Uniunii reprezinta o prioritate si o preocupare majora si la nivelul UE, reprezentantii Comisiei Europene purtand discutii directe cu autoritatile de la Washington pe marginea aspectelor de competenta comunitara.

Cu toate acestea, Marc Frey, directorul Visa Waiver (VWP) - program ce ar permite romanilor sa calatoreasca in America in scop turistic si de afaceri fara a mai necesita in prealabil solicitarea vizei la Ambasada de la Bucuresti - explica de curand pentru NewsIn ca perspectiva includerii Romaniei in acest program este tot mai indepartata. SUA vor inaspri din luna iulie conditiile de intrare in Visa Waiver, scazand plafonul ratei de refuz a vizei de la 10% la 3%, conditie ce face ca tari ca Romania, cu o rata de respingere a vizelor de 25%, sa se califice si mai greu pentru acest program.

Pe de alta parte, membrii Parlamentului European invita UE si SUA sa dezvolte o strategie comuna privind cele sase state din estul Europei vizate de Politica europeana de vecinatate (R. Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan si Belarus), pentru a ajunge la rezultate concrete si durabile in implementarea noului Parteneriat Estic si in Sinergia Marii Negre.

In ceea ce priveste summitul euro-american prevazut pentru 5 aprilie 2009, Parlamentul European isi exprima speranta ca acesta sa dea un puternic impuls consolidarii relatiei transatlantice si stabilirii unei agende comune. Avand in vedere dinamica actuala, pentru a imbunatati si a reinnoi cadrul relatiei transatlantice, deputatii europeni insista asupra faptului ca Noua Agenda Transatlantica (NAT), care dateaza din 1995, ar trebui inlocuita cu un nou Acord Transatlantic de Parteneriat, care sa ofere relatiei o baza mai stabila si actualizata. Noul acord ar trebui sa creeze un organ de consultare si coordonare sistematica la nivel inalt in legatura cu politica externa si de securitate. PE recomanda ca acest organ sa fie prezidat, din partea UE, de Inaltul Reprezentant sau vicepresedintele Comisiei si, din partea SUA, de secretarul de stat si sa se reuneasca cel putin odata la trei luni, fara a aduce prejudicii contactelor neoficiale. Acest mecanism ar putea fi denumit Consiliul Politic Transatlantic (CPT).

Pentru realizarea unei piete transatlantice unificate pana in 2015 trebuie analizate obstacolele existente in calea integrarii economice. In acest sens, Comisia Europeana este indemnata sa elaboreze o foaie de parcurs detaliata cu obstacolele existente, care trebuie eliminate in vederea respectarii acelei date-tinta.

Consiliul Economic Transatlantic (CET) reprezinta un important cadru de cooperare macroeconomica intre ambii parteneri si incurajeaza institutiile monetare competente sa isi intareasca coordonarea, apreciaza PE. In special in domenii precum investitiile, standardele de contabilitate, aspectele de reglementare, siguranta produselor importate si aplicarea a drepturilor de proprietate intelectuala, ameliorarea cooperarii a avut deja drept rezultat un progres semnificativ care trebuie continuat.
Integrarea pietelor serviciilor financiare, fara o revizuire paralela a cadrului de reglementare si a normelor de supraveghere, ar crea dificultati autoritatilor in exercitarea unui control eficient. Prin urmare, in raport se sustine adoptarea unor reglementari care sa garanteze competitia, sa asigure mai multa transparenta si o supraveghere efectiva a produselor, a institutiilor si a pietelor financiare, si care sa creeze modele comune de gestionare a riscului, in conformitate cu acordurile incheiate la reuniunea la varf a G20 din noiembrie 2008.

Deputatii europeni solicita imbunatatirea cooperarii intre organismele de supraveghere pentru urmarirea activitatilor institutiilor financiare transfrontaliere si evitarea actiunilor intreprinse de institutiile financiare cu sediul in jurisdictii necooperante si netransparente si solicita eliminarea paradisurilor fiscale.

Membrii PE solicita UE si SUA sa coopereze mai strans si in sectorul energetic. Pe lista de prioritati ar trebui sa fie inscrise coordonarea eficienta a pozitiilor lor fata de tarile producatoare si cresterea diversitatii in materie de aprovizionare, resurse si transport. Totodata se pledeaza in favoarea unei cooperari stiintifice si tehnologice mai stranse in domeniul energiei si al eficientei energetice.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.