La 20 de ani de la incheierea Razboului Rece, Viena ramane un cuib de spioni si agenti straini care nu ezita sa ucida in plina zi, autoritatile austriece alegand in multe cazuri sa inchida ochii.

"Austria ramane un teren preferat de actiune pentru agenti. Ei sunt in multe cazuri identificati, dar rar opriti. Totul se rezolva cu bunavointa si diplomatie, conform unei indelungate traditii", spune Siegfried Beer, directorul Centrului pentru studii despre securitate de la Universitatea din Graz, citat de NewsIn

Cel mai recent episod a fost executarea la 13 ianuarie a opozantului cecen Umar Israilov de catre doua persoane neidentificate, in plina zi, la Viena.

Seria episoadelor neelucidate include asasinarea in 1989 a opozantului kurd iranian in exil Abdel Rahman Ghassemlu si tentativa de rapire, in centrul orasului, in octombrie 2008, a unui fost sef al serviciilor secrete ale Kazahstanului, refugiat in Austria, Alnur Mussa?ev.

"Austria este un caz tipic pentru astfel de operatiuni, care nu sunt niciodata elucidate. Cand este vorba despre implicatii politice, autoritatile se comporta foarte straniu", spune jurnalistul Kid Möchel, autorul unei carti pe aceasta tema.

In opinia deputatului Peter Pilz, expert pe chestiuni de aparare, "la Viena, unele regimuri, ca cel din Rusia sau Iran, se bucura de o libertate de actiune pe care nu o au in alta parte". "Pur si simplu, autoritatile austriece nu vor sa puna in pericol interesele economice ale tarii", spune deputatul, potrivit caruia Ministerul de Interne a facilitat si apoi a incercat sa acopere asasinarea lui Israilov, care a cerut in zadar protectia politiei.

Viena continua astfel sa aiba una dintre cele mai dense prezente de spioni din lume si ramane un punct de contact intre Est si Vest, Nord si Sud, spun expertii.

Viena, unde se afla unul dintre sediile ONU, sediul Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, al Organizatiei tarilor exportatoare de petrol si al OSCE, are 17.000 de diplomati si asimilati, adica 1% din populatia orasului. "Putem spune ca jumatate dintre aceste persoane au legaturi cu serviciile secrete", subliniaza Beer.

Viena este si "o placa turnanta unde este facil sa cumperi arme si sa ascunzi sau sa speli bani", explica Pilz.

Insa noua problema a serviciilor secrete este legata de sosirea in ultimii ani a sute de mii de refugiati in Austria, dinttre care 20.000 ceceni. "Fiecare ambasada isi supravegheaza cetatenii, mai ales pe cei care provin din minoritati", subliniaza Mochel.

Potrivit estimarilor, serviciile ruse au "cel putin 500 de agenti" la Viena, dintre care multi se ocupa cu supravegherea exilatilor ceceni.

Austria a recunoscut colaborarea cu FSB-ul rus in materie de combatere a terorismului si, potrivit expertilor, colaboreaza strans si cu serviciile altor state. In unele cazuri, chiar si functionarii austrieci isi depasesc atributiile: Ministerul de Interne a confirmat ca a suspendat doi politisti care cautau pentru Kazahstan informatii despre un fost ministru si fost ginere al presedintelui Nursultan Nazarbaiev, Rahat Aliev, refugiat la Viena.

Fara a cita cifre, Ministerul de Interne a recunoscut in raportul sau anual ca "Austria va ramane un teren de operatiuni pentru serviciile straine, lucru demonstrat de numarul mare de agenti".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.