Presedintele american Barack Obama spera sa consolideze relatiile dintre Statele Unite si Turcia si sustine intensificarea contactele dintre Ankara si Bagdad, a anuntat luni Casa Alba citata de Reuters.

Obama a discutat telefonic luni cu omologul sau turc Abdullah Gul si cu premierul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan.

"In ambele apeluri, liderii au discutat despre mai multe probleme actuale, printre care sprijinul Statelor Unite pentru consolidarea relatiilor turco-irakiene, importanta cooperarii in cadrul eforturilor pentru pace in Orientul Mijlociu si revizuirea politicii americane in Afganistan si Pakistan", a precizat Casa Alba intr-un comunicat, citat de NewsIn.

Turcia a atacat in repetate randuri ascunzatori ale separatistilor kurzi situate in regiunea muntoasa din nordul Irakului.

Obama a insistat asupra importantei aliantei dintre Statele Unite si Turcia si si-a exprimat dorinta de a coopera in cadrul unei "agende extinse" care sa includa interesele strategice comune. "Presedintele a pus accent pe dorinta sa de a consolida relatiile americano-turce si de a lucra eficient impreuna in cadrul NATO", precizeaza comunicatul.

La randul sau, si biroul lui Erdogan a anuntat ca premierul turc a subliniat cooperarea strategica dintre cele doua state. "Premierul Erdogan a exprimat opiniile Turciei cu privire la Armenia si politicile adoptate (de Washington - n.red.) in Orientul Mijlociu si a precizat ca este important ca Statele Unite sa aiba o politica impartiala si corecta, pentru a nu afecta relatiile dintre cele doua state", continua comunicatul.

Criticile Statelor Unite la adresa operatiunilor Turciei impotriva membrilor gherilelor din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), refugiati in nordul Irakului, au dus in trecut la tensiuni intre Ankara si Washington. PKK lanseaza frecvent atacuri in Turcia.

Relatiile dintre Statele Unite si Armenia reprezinta o alta potentiala sursa de tensiuni, in conditiile in care Turcia respinge ferm acuzatiile de genocid impotriva armenilor si a avertizat ca recunoasterea de catre Washington a genocidului dauneaza relatiilor americano-turce.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.