Premierul rus Vladimir Putin l-a descris sambata pe presedintele american ales Barack Obama drept o persoana "sincera si deschisa", care a trimis "semnale pozitive" Moscovei, dar a adaugat ca Europa nu ar trebui sa aiba asteptari prea mari din partea lui

"Sunt absolut convins ca cele mai mari deceptii apar din cauza asteptarilor mari", a afirmat Putin in timpul unei intalniri organizate in noaptea de vineri spre sambata cu redactorii-sefi din presa germana, la Dresda, relateaza NewsIN. El a efectuat o vizita de doua zile in Germania, unde a discutat vineri la Berlin cu Angela Merkel.

In acelasi timp, Moscova apreciaza "semnalele pozitive transmise Rusiei" in timpul campaniei prezidentiale a lui Obama, o persoana "sincera si deschisa", a declarat Putin. El a continuat vorbind despre pozitia viitorului presedinte cu privire la instalarea scutului antiracheta in Europa si candidatura Georgiei si Ucrainei pentru aderarea la NATO. Rusia considera in continuare ca aceste doua state fac parte din sfera sa de influenta.

"Am mai auzit ca securitatea tarilor precum Ucraina si Georgia poate fi obtinuta prin alte mijloace si ca nu este necesara o garantie imediata ca vor adera la NATO", a adaugat el, potrivit aceleiasi surse.

"Suntem in intregime deplin de acord cu faptul ca avem multe in comun in ceea ce priveste solutia la problemele limitarii recurgerii la armament", a mai spus Putin, citat de AFP.

"Avem multe probleme in comun pe care nu le putem rezolva pe cont propriu, ca cele din Orientul Mijlociu, din Iran si cea a neproliferarii in general", a adaugat premierul rus. El a mentionat si raspunsul la criza economica mondiala, "care are nevoie de o solutie si o abordare colective". "Suntem pregatiti pentru o astfel de cooperare", a subliniat fostul presedinte rus.

Totusi, Putin a declarat ca Rusia asteapta sosirea lui Obama la Casa Alba pentru a judeca actiunile sale. "Ramane de vazut ce se va intampla in practica", a conchis el.

Premierul rus a declarat ca nu este impresionat de euforia din Europa cu privire la sosirea lui Obama la Casa Alba. "Faptul ca unele state europene au fost foarte inspirate de Obama demonstreaza ca europenii au observat multe aspecte negative in politica americana in ultima vreme", a adaugat el, potrivit NewsIn.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.