Un fost majordom al reginei Marii Britanii Elisabeta a II-a a fost condamnat luni la sase ani de inchisoare pentru acte de pedofilie, una dintre victime fiind adusa pentru a servi ceaiul cu regina-mama, relateaza AFP.

Paul Kidd, in varsta de 55 de ani, a fost arestat cand una dintre victimele sale a sunat la politie, dupa ce a citit un interviu acordat de acesta unui ziar, la implinirea a 10 ani de la moartea printesei Diana, informeaza NewsIn.

Kidd, care isi castiga existenta sustinand discursuri despre fostul sau loc de munca - majordom regal - a pledat vinovat pentru noua capete de acuzare de ofensa la pudoare, sase capete de acuzare de intretinere de acte sexuale cu un copil si pentru ca a provocat sau incitat un copil sa practice un act sexual. El a pledat vinovat si pentru posesie sau realizare de fotografii indecente cu copii.

"(Victimele erau - n.red.) in puterea dumneavoastra, faceau tot ceea ce le cereati", a subliniat judecatorul Mushtaq Khokhar, cand a citit sentinta lui Kidd. Fostul majorodom a fost condamnat la detentie pe o perioada nedeterminata (o caracteristica a dreptului britanic), din care sase ani fara drept de eliberare.

"Consider ca sunteti o persoana periculoasa, care reprezinta un pericol pentru tinerii pe care ii intalneste", a adaugat judecatorul.

Barbatul a fost condamnat pentru fapte comise in anii '70 si '80, dar si intre 2005 si 2008. Kidd a intrat in serviciul reginei in 1977, apoi in cel al reginei-mama din 1979 pana in 1984.

Fostul majordom si-a adus chiar una dintre victime sa serveasca ceaiul cu regina-mama, Elisabeta a II-a, in resedinta londoneza a acesteia, Clarence House, a declarat luni procurorul.

Anchetatorii au descoperit 18.000 de fotografii cu copii neidentificati si un film din 2006, in care acuzatul se pregatea sa intretina relatii sexuale cu un tanar, in computerul lui Kidd, in fisiere a caror parola era Pickles, aparent o aluzie la numele unuia dintre cainii familiei regale.

Ultima sa victima a fost obligata sa intretina relatii sexuale si cu un prieten al lui Kidd, David Hobday, in varsta de 57 de ani. Acesta a fost condamnat la trei ani de detentie, dupa ce a pledat vinovat pentru acte sexuale cu un minor si detinere de imagini indecente cu un minor.

"Kidd si Hobday (...) snt predatori sexuali care si-au manipulat victimele si le-au supus la acte sexuale groaznice iar si iar", a spus inspectorul James Teggart, de la Unitatea pentru protectia familiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.