PE nu poate accepta ca banii contribuabililor europeni sa fie deturnati in retele de coruptie din Romania si Bulgaria, iar pentru a iesi de sub monitorizare, Bucurestiul trebuie sa-si indeplineasca angajamentele asumate inainte de aderare, potrivit europarlamentarului german Elmar Brok.
Intrebat daca Parlamentul European va discuta rapoartele Comisiei Europene din luna iulie si masurile luate impotriva Bulgariei, Brok a spus ca, din cate stie, va exista o dezbatere in luna octombrie. El a precizat ca in cadrul grupului PPE-DE s-a amintit si de inghetarea fondurilor de preaderare pentru Romania, facand referire la sistarea platilor SAPARD pentru 2008 din cauza unor deficiente descoperite in sistemul de management si control, transmite corespondentul NewsIn la Bruxelles.

"Romania trebuie sa schimbe aceste lucruri. Noi ne uitam la rezultate si spunem daca s-au indeplinit conditiile sau nu. Nu putem fi de acord ca banii contribuabililor europeni sa mearga in retelele de coruptie din Romania sau Bulgaria. Coruptie exista peste tot, desigur, dar la un moment dat trebuie trasa o linie si spus 'destul, pana aici'", a spus Brok.

Referitor la telul declarat de clasa politica romaneasca de a iesi anul viitor de sub monitorizarea Comisiei Europene, Brok a replicat "de ce nu ies inca de anul acesta? de ce nu se tin de promisiunile facute? Au promis inca de acum trei ani, dinainte de aderare, ca vor rezolva aceste probleme si uite ca tot mai discutam despre ele", a remarcat europarlamentarul german, fost presedinte al comisiei de afaceri externe a PE in faza de preaderare a Romaniei.

Dezbaterea din PE ar putea avea loc dupa ce, in perioada 28 septembrie - 1 octombrie 2008, o echipa a comisiei de control bugetar a PE se va deplasa in Bulgaria pentru a "examina sistemul de management si control al fondurilor UE". Misiunea are loc ca urmare a concluziilor rapoartelor CE care "subliniaza dificultatile cu care se confrunta Bulgaria in gestionarea fondurilor UE", europarlamentarii urmand sa propuna solutii pentru combaterea fraudei si coruptiei din aceasta tara, se arata in agenda PE.

Rapoartele CE privind Romania si Bulgaria au fost adoptate luni de catre ministrii de externe din toate cele 27 de state membre, care au cerut Bucurestiului si Sofiei "sa isi intensifice eforturile luand toate masurile necesare fara intarziere si demonstrand rezultate tangibile si durabile.

Raportul privind Romania critica in special Parlamentul Romaniei pentru lipsa "consensului neechivoc" in combaterea coruptiei la nivel inalt, mai ales prin masurile legislative adoptate care au creat noi obstacole in lupta anticoruptie.

Saptamana aceasta, presedintii Camerei Deputatilor si Senatului au redactat o scrisoare adresata presedintelui PE, Hans Gert Pottering, urmand sa o trimita dupa ce va fi adoptata de plen. In acea scrisoare, Bogdan Olteanu si Nicolae Vacaroiu solicita o pozitie a PE pentru "afirmatiile defaimatoare" ale CE la adresa unui parlament national, deplang faptul ca Parlamentul roman n-ar fi fost consultat de catre executivul european, cu toate ca in cursul misiunilor la Bucuresti, expertii CE care au redactat raportul au avut intalniri si cu comisiile juridice ale legislativului roman.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.