Accidentul de avion de miercuri de la Madrid, soldat cu 153 de morti, a intervenit in faza de decolare, dar circumstantele precise ale tragediei nu au fost stabilite inca, transmite AFP, potrivit NewsIn.

Potrivit ministrului spaniol al infrastructurilor, Magdalena Alvarez, aparatul MD 82 incepuse decolarea, iar rotile se desprinsesera de sol. Ramane insa de verificat daca si rotile din spate se desprinsesera de sol.

In acel moment, potrivit presei spaniole, motorul stang al avionului ar fi luat foc si aparatul, dezechilibrat, ar fi deviat de pe pista spre dreapta. Avionul s-a dezmembrat apoi din cauza socului, iar focul s-a propagat rapid in toata carlinga.

Unii experti apreciaza totusi ca un incendiu la unul dintre motoare nu este suficient pentru a explica accidentul si ca la originea acestuia s-ar putea afla alte cauze. Avionul ar fi trebuit, in mod normal, sa se incline spre stanga.

Alvarez a precizat, in aceasta dimineata, ca pilotul aeronavei MD-82 care s-a prabusit miercuri pe aeroportul din Madrid revenise pe pista dupa decolare pentru ca detectase o problema, dar tehnicienii companiei spaniole Spanair au autorizat apoi din nou decolarea avionului.

"Intr-o prima tentativa, pilotul plecase (decolase - n.r.), apoi a revenit, pentru ca depistase ceva, ceva ce va trebui determinat de comisia de ancheta", a declarat Magdalena Alvarez la postul national de radio.

"Avionul a urcat 200 de picioare, adica circa 50 de metri, apoi a cazut", a precizat Alvarez, referindu-se la a doua procedura de decolare.

"Responsabilii cu intretinerea ai companiei au autorizat decolarea, asumandu-si responsabilitatea, o responsabilitate care este tocmai aceea de a examina avionul cand comandantul semnaleaza orice fel de incident la bord", a adaugat Alvarez.

Intrebata daca poate fi vorba despre o eventuala neglijenta a companiei Spanair in intretinerea avioanelor sale, ministrul a spus ca "n-ar indrazni sa afirme" acest lucru. "Cutiile negre sunt cele care ne vor permite sa identificam cauzele" accidentului, a mai spus oficialul spaniol.

Potrivit presei spaniole, pilotul ar fi cerut si repararea unui indicator de temperatura exterior care se defectase.

Secretarul de stat pentru comunicare Nieves Goicoechea a declarat la randul sau ca "nu exista nicio indoiala ca este vorba despre un accident", indepartand ipoteza unui act terorist, in contextul in care organizatia separatista basca ETA isi continua atentatele in Spania.

Aparatul McDonnell Douglas 82 este conceput pentru curse pe distante mici si medii, este vechi, dar inca foarte utilizat in lume. Avionul implicat in accidentul de la Madrid avea o vechime de 15 ani, ceea ce nu inseamna foarte mult in aviatia civila, si fusese supus ultimei revizii tehnice la inceputul anului 2008, potrivit Spanair.

Constructorul american Boeing, care a preluat McDonnell Douglas in 1997 si asigura mentenanta aparatelor MD 82, s-a declarat "gata sa furnizeze asistenta tehnica" anchetatorilor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.