Sistemul legislativ american abunda de legi dintre cele mai inutile, absurde si extrem de amuzante, dupa cum o demonstreaza site-ul dumblaws.com, care enumera sute de exemple in acest sens.

Astfel, aflam ca in Baltimore, Maryland, cetatenii nu-si pot duce leii la cinematograf, in timp ce, in Alabama, cine indrazneste sa puna sare pe sinele de cale ferata risca sa primeasca drept pedeapsa chiar si condamnarea la moarte. In Arizona legea le permite barbatilor sa le aplice sotiilor lor corectii corporale, dar cu masura: doar odata pe luna.

In Alabama este interzis sa te injunghii singur in scopul de a provoca mila. Oare daca motivatia este diferita, devine legal?. O alta lege iti interzice sa conduci descult. Probabil ca atunci cand se dau amenzi trebuie sa arati si un pantof pentru a confirma respectarea legii din acest punct de vedere. Tot in Alabama este interzis sa porti mustata falsa, dar doar daca aceasta starneste rasul in biserica. O lege care are ca pedeapsa posibila condamnare la moarte spune ca este interzis sa pui sare (de bucatarie) pe sinele de cale ferata.

In Alaska, atentia legiutorilor a fost intr-o mare masura captata de animale. Astfel, ei au stabilit ca este interzis accesul cangurilor in frizerii. Tot in Alaska, in timpul sezonului de vanatoare a ursilor, este interzis ca acestia sa fie treziti pentru a fi fotografiati. O alta lege din acest stat interzice ca elanii sa fie priviti din avioane.

In Arizona este legal ca un barbat sa isi bata sotia, insa acest lucru nu poate fi facut decat o data pe luna. In schimb, in Arizona este interzis ca intr-o casa sa existe mai mult de 2 vibratoare. Daca cineva este prins furand sapun in Arizona, va fi obligat sa il foloseasca pe tot odata, probabil pentru a-si spala pacatul. Iar o alta lege legata de igiena le interzice magarilor sa doarma in cada.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.