Un control de rutina a sarcinii britanicei Rachel Whittaker a scos la iveala faptul ca fatul de doar 28 de saptamani pe care il purta in pantece suferea de o tumoare la plamani. Vestea a speriat-o pe viitoarea mama, care a apelat la site-urile de pe Internet pentru a gasi medicii dispusi sa realizeze operatia care i-ar fi putut salvat copilul. Chirurgii de la spitalul londonez King's College au raspuns pozitiv apelulului disperat al mamei, realizand una dintre cele mai dificile interventii chirurgicale.
Desi operatia a fost un succes, medicii nu au putut evita travaliul prematur si astfel, au adus pe lume un bebelus firav, de doar un kilogram. "Previziunile erau destul sumbre pentru aceasta sarcina. Nu credeam ca vom reusi sa tinem copilul in viata, dar am avut succes", a declarat pentru BBC News unul dintre medici. Dupa patru luni de spitalizare, bebelusul William are o evolutie normala. Parintii sunt mandri de micut, iar forta cu care a reusit sa supravietuiasca unei interventii medicale atat de riscante ramane un model de urmat chiar si pentru cei mari.
Despre autor:
Sursa: Click.ro
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Cafeaua crește pulsul și tensiunea arterială: e adevărat? Ce arată dovezile...
Sursa: garbo.ro
-
Horoscop dragoste: Ce zodii își pot întâlni sufletele pereche în 2026?...
Sursa: kudika.ro