"Nu ma judeca" a declarat o pacienta care s-a urcat pe masa de operatie pentru a-si scurta degetele de la picioare, citata de medicaldaily.com.

Scurtatul degetelor de la picioare sau eliminarea degetului mic sunt doua exemple de operatii care devin din ce in ce mai populare pentru femeile care vor sa mearga mai comod in pantofii cu tocuri.

"Aveam bataturi, dureri, tot felul de probleme cu piciorul meu stang. Inainte nu era nicio solutie, acum exista o solutie" a declarat Susan Deming, pacienta care a ales sa-si scurteze degetele.

Conform Asociatiei Podiatrice din America, 87% dintre femei au probleme cu picioarele din cauza pantofilor incomozi, mai ales cu referire la cei cu toc. Pentru Susan Deming, problema principala era ca avea cateva degete la piciorul stang care erau mai lungi decat celelalte. Prin urmare a luat decizia sa le scurteze, fara sa-i pese daca este vorba despre "vanitate".

Alte exemple de operatii includ injectia de colagen, ingustarea piciorului sau largirea degetelor.

"Este ca si cum dintr-o data pasesti pe perne atunci cand mergi in pantofi cu toc", a declarat doctorul Nathan Lucas, un podiatru din Memphis, statul Tennessee.

Dr. Lucas vede in jur de 30 de paciente pe luna, iar o parte din ele i-au cerut chiar sa le fi inlaturat complet degetul mic de la picior.

"Pentru mine, asta inseamna o masura extrema. Nu vreau sa tai un deget decat daca este intr-adevar necesar", a explicat doctorul.

Cu toate acestea, expertii in chirurgie ortopedica au avertizat ca operatiile facute doar cu scopul de a imbunatati aspectul fizic sau comoditatea pantofilor nu sunt recomandate sub nicio forma.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.