Cetatenii apeleaza la aceasta alternativa pana cand isi gasesc o locuinta stabila, intr-un bloc de locuit, insa unii dintre ei prefera sa se stabileasca sub pamant toata viata, scrie LA Times.
Desi suna foarte primitiv, nu va ganditi la o saracie lucie. Multe astfel de locuinte arata chiar bine, iar personaje ca Xi Jinping, cel care ar putea sa-i urmeze presedintelui Hu Jintao, au locuit intr-o astfel de pestera timp de 7 ani.
Avantajele sunt evidente: iarna este cald, iar vara racoare, iar facilitatile nu lipsesc, fiind dotate chiar si cu electricitate.
"Este ca si cum ai locui la vila. Pesterile din zona noastra sunt la fel de confortabile ca si apartamentele din oras", spune Cheng Wei, oficial al Partidului Comunist, care locuieste intr-o pestera din Zaoyuan. Locuintele din pesteri sunt totusi modeste, dar au curent electric in dotare.
- Cat costa o astfel de "locuinta"?
O pestera cu trei camere si o baie (aproximativ 70 mp) e vanduta cu 46.000 de dolari. O "garsoniera" in pestera se inchiriaza cu 30 de dolari pe luna, mai scrie sursa citata.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro