Resturile desprinse din satelitul american Upper Atmosphere Research Satellite (UARS), cazut sambata pe Pamant, au ajuns intr-o zona nepopulata din sudul Oceanului Pacific, au anuntat, marti, reprezentantii NASA, citati de Reuters.

Expertii au ajuns la concluzia ca resturile, avand o greutate totala de 495 de kilograme, au supravietuit coborarii acestui satelit, ce a reintrat in atmosfera terestra sambata, in jurul orei 04.00 GMT.

Specialistii de la Joint Space Operations Center al bazei aeriene Vandenberg din California au ajuns la concluzia ca UARS a reintrat in atmosfera deasupra Oceanului Pacific intr-o zona ce are coordonatele 14,1 grade latitudine sudica si 170,2 longitudine vestica, a anuntat un comunicat emis de NASA, transmite MEDIAFAX.

Zona cu aceste coordonate se afla in apropiere de insulele Samoa din Oceanul Pacific. Resturile desprinse din UARS s-au imprastiat pe o suprafata cuprinsa intre 500 de kilometri si 1.300 de kilometri de la punctul de reintrare in atmosfera.

"Acest loc se afla intr-o zona oceanica libera, din emisfera sudica, departe de insulele mari", a declarat NASA.

Avand o lungime de 10,6 metri si un diametru de 4,6 metri, UARS era unul dintre cele mai mari vehicule spatiale care orbitau de o maniera necontrolata in jurul Terrei.

NASA isi construieste in prezent toate vehiculele spatiale astfel incat acestea sa revina pe Terra de o maniera controlata, insa nu adoptase aceasta strategie atunci cand a construit UARS.

Un satelit de marimea unui microbuz va cadea astazi pe Terra


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.