Organizatia People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), deloc straina de campaniile de atragere a atentiei publicului, in care apar femei goale, intentioneaza sa lanseze un site pornografic, cu scopul de a-i face pe oameni sa respecte drepturile animalelor, informeaza Reuters.

Aceasta organizatie non-profit, ale carei campanii controversate au atras adeseori multe critici din partea grupurilor care militeaza pentru drepturile femeilor, spera ca noua initiativa sa creasca nivelul de constientizare in randul populatiei asupra veganismului, printr-o combinatie de pornografie si de imagini grafice ce prezinta animale care sufera.

"Sper ca vom ajunge la un segment de public cu totul nou, iar unii dintre acesti oameni vor fi socati de imaginile grafice, pe care nu s-ar astepta sa le vada, atunci cand intra pe site-ul PETA.XXX", a declarat Lindsay Rajt, directorul de campanii in cadrul PETA, transmite MEDIAFAX.

PETA a fost acuzata ca face campanii pentru drepturile animalelor cu pretul exploatarii femeilor. Un grup de pe Facebook, Real Woman Against PETA, a fost inaugurat, dupa ce PETA a platit pentru instalarea in Statele Unite a unui panou ce prezenta o femeie obeza si avea urmatorul mesaj: "Save the Whales. Lose the Blubber. Go Vegetarian" ("Salvati balenele. Renuntati la grasime. Alegeti sa deveniti vegetarieni").

Un alt grup de pe Facebook care critica PETA a ales sa poarte numele de "Vegans (and Vegetarians) Against PETA".

"PETA este extrem de necinstita", spune Jennifer Pozner, directorul executiv al grupului newyorkez Women In Media & News. "Ei s-au folosit in mod constant de sexualitate, ca strategie de marketing, pentru a atrage atentia. Insa felul in care ei au folosit sexualitatea a devenit extrem si tot mai degradant".

PETA a intocmit dosarul necesar si va lansa site-ul pornografic, dupa ce noul si controversatul domeniu .xxx va deveni activ incepand din luna decembrie. In timp ce multe organizatii non-profit si corporatii incearca sa isi protejeze numele site-urilor, pentru ca acestea sa nu fie piratate de un rauvoitor, care ar putea sa le foloseasca pe domeniul .xxx, PETA a ales sa "imbratiseze" noul domeniu si sa il considere drept un "nou fel de a face afaceri".

Citeste si:
Pornografia profită de pe urma pandemiei. Consumul a atins niveluri...
Pornografia online profită de...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.