Cutremurul cu magnitudinea 7, inregistrat in noaptea de vineri spre sambata in orasul Christchurch, din Noua Zeelanda, a provocat deplasarea unei parti a Pamantului catre dreapta cu peste trei metri.

Seismul a fost provocat de coliziunea continua intre placa tectonica pacifica si cea australiana, a afirmat profesorul Mark Quigley, de la Canterbury University.

"O parte a Pamantului s-a deplasat spre dreapta (...) cu pana la 3,3 metri si in unele locuri a fost impinsa in sus", a spus el. "Am vazut doua case care au fost rupte complet in doua de cutremur"
, a continuat el, potrivit MEDIAFAX.

Faptul ca nici o persoana nu si-a pierdut viata se explica prin ora la care a avut loc cutremurul si prin soliditatea cladirilor, potrivit specialistilor.

"Noua Zeelanda are regulamente foarte bune in domeniul constructiilor, ceea ce inseamna ca imobilele sunt solide in comparatie cu, de exemplu, Haiti", a subliniat profesorul Martha Savage, de la Universitatea Victoria, din capitala Wellington.

"A fost un cutremur cu o magnitudine asemanatoare celui din Haiti, dar pagubele sunt mult mai mici. Desi cosurile caselor si fatadele mai vechi s-au prabusit, structurile sunt foarte bine construite"
, a mai spus Savage.

Ultimul cutremur major inregistrat in Noua Zeelanda, din 16 iulie 2009, a avut o magnitudine de 7,8 grade, provocand deplasarea extremitatii sudice a tarii cu 30 de centimetri si apropiind-o de Australia.

  • Noi replici seismice in orasul Christchurch

Serviciul oficial de monitorizare geologica, GeoNet, a inregistrat o serie de aproximativ 12 replici in ultimele 24 de ore la Christchurch, cel de-al doilea cel mai important oras din Noua Zeelanda, intre care doua cu magnitudinea de 5,4, lucru care a determinat autoritatile sa evacueze 70 de locuitori, care s-au adapostit intr-o scoala. Potrivit primarului orasului, Bob Parker, replicile au accentuat avariile produse cladirilor din acest oras cu aproximativ 340.000 de locuitori, in sudul tarii.

Ministerul Apararii Civile a avertizat asupra potentialului risc reprezentat de replici, care pot ajunge pana la magnitudinea 6 si se pot inregistra pana saptamana viitoare. Situatia revenea treptat la normal, iar zona in care a fost interzis accesul, in centrul cartierului de afaceri, a fost considerabil restransa, locuitorii putand sa revina acasa.

Citeste si:
Ciclonul Gabrielle a făcut dezastru în Noua Zeelandă
Ciclonul Gabrielle a făcut...

Insa, politia i-a avertizat atat pe pietoni, cat si pe locuitori cu privire la riscul caderii, de pe cladirile avariate, a unor obiecte sau materiale.

  • Stare de urgenta!

Starea de urgenta a fost mentinuta pana miercuri, la miezul noptii, iar Ministerul Educatiei a anuntat ca scolile raman inchise pana la sfarsitul saptamanii. Toate caile principale de transport, drumuri si cai ferate, functionau, iar alimentarea cu energie electrica a fost reluata in majoritatea cartierelor.

Locuitorii au fost, insa, sfatuiti sa fiarba apa, pentru a se proteja fata de riscul contaminarii, in cazul unei spargeri la conductele de alimentare.

Premierul neozeelandez, John Key, si-a anulat o vizita in Europa. "Este mult de lucru si voi ramane aici, pentru a participa, ca si ceilalti", a declarat el.

Aproximativ 300 de persoane nu puteau reveni in locuinte, considerate prea periculoase, fiind cazate in locuinte provizorii. La Christchurch exista aproximativ 100.000 de locuinte avariate, iar autoritatile orasului au anuntat ca este necesar ca unele sa fie demolate.
In aceasta situatie se afla si o cladire cu sapte etaje, datand din 1906. Aceasta este cea mai veche cladire supraetajata din oras.

Citeste si:
Peste 540 de replici ale celor două cutremure din Gorj, patru doar...
Peste 540 de replici ale...

AMI Stadium, care urmeaza sa gazduiasca sapte meciuri, in cadrul Cupei Mondiale de Rugby, in toamna lui 2011, nu a suferit nicio avarie, a anuntat marti compania care administreaza stadionul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.