Cannabisul folosit in scop medicinal a inceput sa fie promovat pe micile ecrane din SUA si California!
Clipul publicitar controversat, difuzat de catre reteaua Fox din Sacramento, afiliata a KTXL a starnit valuri de nemultumiri si diverse reactii contradictorii, potrivit reporterilor Fox, scrie New Scientist.

Potrivit fox40.com, in video de 30 de secunde, sunt prezentati diversi oameni care prezinta beneficiile marijuanei folosite in scop medical, pentru boli precum diabet, HIV, Hepatita C si hipertensiune, printre altele. In schimb marijuana nu apare in clip si nici cuvantul "marijuana" nu este specificat, ci este inlocuit cu "cannabis" .

Atat specialistii, cat si publicul larg se intreaba daca acest eveniment indica o crestere a nivelul de toleranta in privinta utilizarii drogurilor, daca tendinta de a face reclama unor astfel de medicamente se va intensifica si ce restrictii vor fi aplicate acestui gen de publicitate.

Potrivit Descopera.ro, marijuana de uz medical este utilizata pentru reducerea durerilor, a senzatiei de greata si a varsaturilor in timpul chimioterapiei la pacienti cu cancer si SIDA; cateva studii au aratat ca poate avea efecte benefice in cazul unor afectiuni precum scleroza multipla si depresia. In luna noiembrie, autoritatile statului California vor vota pentru a hotara daca cetatenii statului vor avea dreptul de a detine cantitati mici de cannabis; in cazul aprobarii propunerii, guvernul va putea, de asemenea, sa perceapa taxe asupra produsului.


Potrivit The Guardian, daca propunerea va fi acceptata si votata, razboiul drogurilor se va incheia, SUA si America Latina putand sa incheie o disputa fara sens ce dureaza de aproape 40 de ani. Aaron Houston, co-directorul campaniei "Just Say Now", care sustine legalizarea consumului de marijuana, a declarat ca "fiecare stat american ar trebui sa aibe abilitatea sa regularizeze marijuana, la fel cum procedeaza si cu alcoolul" .

Citeste si:
Membru al partidului AUR, prins cu droguri la intrarea în Parlament
Membru al partidului AUR,...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.