Trupele britanice care se lupta nu numai cu insurgentii, dar si cu caldura si praful din Irak si Afganistan vor avea de acum inainte o noua "arma" in arsenal - lenjeria intima antimicrobi. Soldatii britanici aflati in Irak, indiferent daca este vorba de femei sau barbati, au devenit celebri printre colegii lor din alte tari ale lumii prin faptul ca nu obisnuiesc sa poarte lenjerie intima in timpul misiunilor efectuate in desert.
Acum, conducerea armatei britanice incearca sa-i convinga pe soldati sa-si schimbe acest obicei, pentru propriul confort. Potrivit Associated Press, noul tip de indispensabili a fost introdus de Ministerul Apararii de la Londra ca parte a programului de creare a unei uniforme militare pentru desert. Pana in prezent, soldatii britanici isi procurau singuri lenjeria intima pe care doreau sa o poarte, daca doreau. "Acesti chiloti sunt unisex, dar vom dezvolta si un model special pentru femei. Sunt special prevazuti pentru conditii tropicale, si au in fibra lor substante menite sa combata microbii, alergiile si alte infectii specifice", a declarat colonelul Silas Suchanek, cel care s-a ocupat de noua gama de uniforme pe care o vor primi soldatii din Irak.
Oficialul britanic a dat asigurari ca militarii nu vor fi obligati sa poarte aceasta lenjerie intima, dar, cu timpul, "vor realiza singuri ca e mult mai confortabil pentru ei". Noua uniforma mai consta in cizme cu talpa de cauciuc ce pot rezista la temperaturi de pana la 300 de grade Celsius, ochelari antipraf, casti usoare fabricate din materiale ultrarezistente si "sandale de lupta", care pot fi purtate in afara orelor de serviciu.
Despre autor:
Sursa: Libertatea
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro