Documente postate de WikiLeaks arata ca Osama ben Laden fusese localizat in 2006. Ce s-a intamplat apoi?
Serviciile secrete americane il localizasera pe Osama Ben Laden in Pakistan, in anul 2006, desi, oficial, CIA sustine ca nu mai are date exacte despre locul in care s-ar afla liderul al-Qaida de la inceputul anilor 2000, arata documente postate de site-ul WikiLeaks, citate de Daily Mail.

Un raport al unui comandament regional ISAF din august 2006 sugera ca Osama ben Laden participa frecvent la reuniuni desfasurate in zone tribale de la frontiera dintre Afganistan si Pakistan, relateaza Mediafax.

"O intalnire la nivel inalt a avut loc, iar sase teroristi-sinucigasi au primit ordine pentru o operatiune in nordul Afganistanului. Astfel de intalniri au loc in fiecare luna",
arata raportul Fortei Internationale de Asistenta pentru Securitate (ISAF).

Potrivit ziarului The Guardian, care a primit documentele de la WikiLeaks, raportul preciza: "Principalii lideri prezenti la aceste intalniri sunt mollahul Omar, liderul suprem al talibanilor, Osama ben Laden, mollahul Dadullah si mollahul Baradar".

Daca raportul citat este corect, acest lucru inseamna ca fortele coalitiei din Afganistan ar fi avut oportunitatea eliminarii liderului al-Qaida.

De curand, directorul CIA, Leon Panetta, declara ca nu au mai existat informatii clare despre locul unde s-ar ascunde Osama ben Laden "de la inceputul anilor 2000".

Site-ul WikiLeaks.org a postat aproximativ 90.000 de rapoarte clasificate despre conflictul din Afganistan, inclusiv despre amploarea violentelor din aceasta tara si uciderea unor civili.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.