Trei persoane au fost arestate, dupa ce au retras bani din Olanda cu propriile carduri clonate.
Trei persoane au fost arestate, miercuri, acestea fiind cercetate de procurorii Parchetului Capitalei dupa ce au retras bani de la bancomate din Olanda folosind propriile carduri clonate, iar unul dintre ei a obtinut despagubiri din partea bancii, informeaza Parchetul, potrivit NewsIn.

Potrivit unui comunicat remis de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, procurori din cadrul Sectiei de Supraveghere a Urmaririi Penale au pus in miscare, miercuri, urmarirea penala pe numele a trei persoane, acuzate de fals in declaratii, inselaciune, complicitate la inselaciune si detinere de instrumente de plata falsificate.

Procurorii ii cerceteaza pe cei trei dupa ce, in perioada noiembrie-decembrie 2009, si-au clonat cardurile bancare proprii emise de o banca din Romania, dupa care au retras bani de la mai multe ATM-uri de pe teritoriul Olandei, folosind cardurile clonate. Concomitent cu aceste retrageri, in Romania erau efectuate de catre persoane neidentificate pana in prezent operatiuni cu cardurile autentice, se arata in comunicat.

In urma cercetarilor a rezultat si ca doi dintre cei trei au sesizat banca emitenta a cardurilor in legatura cu retrageri frauduloase de bani de pe cardurile lor, iar unul dintre acestia a obtinut despagubiri de la unitatea bancara de 21.838 de lei.
Tribunalul Bucuresti a admis, miercuri, propunerea de arestare preventiva a celor trei.

Cercetarile in acest dosar au fost facute cu sprijinul politistilor din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.