Cei mai buni taietori de lemne din lume au incoronat un nou castigator la Campionatul Mondial de Taiat lemne: Jason Wynyard din Noua Zeelanda a invins la patru din cele sase discipline de manuire a toporului si ferastraului, castigand titlul mondial.
19 atleti din tot atatea tari au concurat in cadrul acestui eveniment, care a avut loc la Brienz, in Elvetia. In fata unui public de 5.000 de spectatori a evoluat, in premiera, si un atlet din Romania. Totii participantii fac parte din elita mondiala, dar cel mai rapid dintre ei si care a stapanit o tehnica aproape perfecta in abordarea probelor a fost Jason Wynyard.

Neo-zeelandezul a triumfat in cadrul acestei competitii pentru a doua oara din 2006 pana acum. Pentru a obtine titlul, a castigat patru din sase discipline. Ocupantii locurilor doi si trei au fost australianul Brad DeLosa si germanul Robert Ebner. Germanul Ebner si cehul Martin Komarek si-au disputat locul trei pana in ultimul minut, cand Komarek, care a terminat al treilea in timpul campionatului mondial de anul trecut, si-a vazut spulberate sansele de a ocupa un loc pe podium printr-o descalificare la disciplina Hot Saw, care implica manuirea unui ferastrau cu o constructie speciala.

Atletii au stabilit un total de 20 de noi recorduri nationale, in fata unui public de 5.000 de spectatori entuziasti, demonstrand astfel nivelul inalt la care s-a desfasurat aceasta serie de competitii. Atleti din Suedia, Danemarca, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franta, Spania, Polonia, Republica Ceha, Romania, Austria, Germania, SUA, Canada, Noua Zeelanda si Australia au venit in districtul Barnese Oberland din Elvetia pentru finala internationala a diviziei de elita in sporturi de taiat lemne.

Pentru prima oara prezent in campionatul mondial, concurentul roman Botond Nagy a fost multumit de evolutia sa: „Participarea la Campionatul Mondial, in fata multimii entuziaste din Brienz, a fost o super-experienta si ma bucur ca am avut aceasta ocazie.” El si-a imbunatatit timpii personali la fiecare dintre probele la care a participat.

Campionul mondial Jason Wynyard a fost incantat de victorie: „Dupa un inceput slab la prima disciplina cu toporul, m-am descurcat destul de bine. A fost dificil, iar competitia a fost extraordinara. Brienz este incredibil, oamenii au fost incredibili si sunt mandru ca am castigat aici. Este un moment special pentru mine.”

Campionatul mondial STIHL® TIMBERSPORTS® a fost un eveniment aparte pentru orasul Brienz, care are deja o traditie in organizarea de evenimente de acest gen. Lilo Wyler, presedintele comitetului local de organizare, si Paul Sumalowitsch, coordonator al campionatului mondial, au fost incantati de succesul acestui important eveniment sportiv: „Mii de spectatori entuziasti, o competite corecta, 20 de noi recorduri - nu vezi astfel de rezultate in fiecare zi. A fost o zi extraordinara pentru silvicultorii din Brienz si, credem noi, si pentru spectatori.” Urmatorul Campionat Mondial va avea loc pe 4 Septembrie 2010 in St. Johann, in Tirolul austriac.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.