Alcoolul ucide anual peste 30.000 de barbati si femei cu varste cuprinse intre 15 si 54 de ani din Federatia Rusa, potrivit unei cercetari a medicilor rusi publicata in jurnalul medical The Lancet.
Studiul arata ca trei patrimi din decesele barbatilor si o jumatate din decesele femeilor cu varste cuprinse intre 15 si 54 de ani ar putea fi atribuite abuzului de alcool. O astfel de rata a mortalitatii la aceasta categorie de varsta este de cinci ori mai mare pentru barbati si de trei ori mai mare pentru femei fata de rata din vestul Europeim informeaza NewsIn.

Prof. David Zaridze, care a condus cercetarea, sustine ca alcoolul a ucis trei milioane de rusi din 1987 pana in prezent. Aproximativ 30.000 de persoane, de doua ori mai multe decat a pierdut Uniunea Sovietica in razboiul de zece ani cu Afganistan, mor acum anual din cauza intoxicatiei cu alcool.

Cercetarea s-a concentrat in trei orase industriale - Tomsk, Barnaul si Biysk - si a descoperit ca alcoolul este responsabil pentru 52% din decese - de 13 ori mai mult decat media la nivel mondial. "Sunt inregistrate foarte multe decese din cauza cancerului hepatic, de gat, boli de ficat sau pancreatice, acestea fiind provocate de consumul excesiv de alcool", potrivit prof. David Zaridze.

Studiul, publicat in jurnalul medical The Lancet si citat de DailyMail, face apel la Guvernul rus sa interzica vanzarea sau sa puna taxe pe alcoolul ieftin.

Potrivit prof. Zaridze, seful Centrului pentru Cercetarea Cancerului, in fiecare an, in Rusia mor 1,3 milioane de persoane din cauza unor boli cardiovasculare in Rusia. "Pe baza cercetarilor noastre putem arata ca cel putin o treime dintre aceste decese sunt legate de consumul de alcool si nu de o boala patologica de inima", a adaugat medicul.

Potrivit unui raport al ONU din luna aprilie, dieta nepotrivita, care provoaca boli de inima, consumul de alcool si incidenta mare a deceselor violente ar putea contribui la scaderea populatiei Rusiei din prezent de la 142 de milioane la 131 de milioane pana in 2025.

Rafturile magazinelor din Rusia sunt pline cu vodca ieftina, care costa intre 2 si 2,5 dolari jumatatea de litru, iar productia ilicita de alcool este estimata la 50% din consumul anual. Alexander Nemtsov de la Institutul pentru Cercetare Psihiatrica estimeaza consumul anual de alcool in Rusia la 15 litri de alcool pur pe cap de locuitor, fata de doar sase litri in 1984.

Alexander Nemtsov estimeaza ca Rusia are aproximativ 2,5 milioane de alcoolici inregistrati si aproximativ acelasi numar de alcoolici neinregistrati. "Betivii, nu alcoolicii, reprezinta principala amenintare pentru demografia Rusiei. Betivii reprezinta 40% din barbatii rusi", explica dr. Nemtsov.

Potrivit lui Nemtsov, lupta impotriva alcoolului in Rusia este o sarcina grea deoarece vodca ieftina reprezinta doar o parte a problemei, alti factori fiind calitatea slaba a vietii, dezavantajele culturale, saracia si stresul zilnic.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.