Abdullah, un baietel pakistanez in varsta de numai 11 ani, a fost desemnat cel mai tanar terorist din lume dupa ce a fost arestat in timp ce trecea granita in Afganistan alaturi de un grup de soldati talibani.
Copilul avea asupra sa o vesta incarcata cu explozibil. In prezent orfanul, originar din Peshawar, Pakistan, este retinut pentru interogatoriu in una dintre inchisorile cu cel mai ridicat nivel de securitate de pe teritoriul tarii, aflata sub conducerea Serviciilor Secrete de la Kabul.

In rapoartele emise dupa arestarea lui, s-a mentionat faptul ca tanarul soldat detinea ca arma principala o mitraliera Kalasnikov si nu un banal pistol. Asta deoarece el considera ca tragaciul unui pistol este mult mai dificil de tras decat cel al mitralierei. Abdullah a invatat despre principiile Razboiului Sfant, Jihadul, la o scoala religioasa, unde studia Coranul dimineata si manuirea armelor seara. Cei de acolo i-au povestit, de asemenea, cum soldatii straini care au invadat tarile musulmane ucideau femeile si copiii - copii precum el si fratiorul lui mai mic, Amin, de zece anisori - cu o cruzime inimaginabila. Micutul terorist a plecat spre Afganistan impreuna cu varul sau. Cei doi copii au trecut muntii care despart cele doua tari, impreuna cu un grup de barbati. Lui Abdulah i s-a dat o jacheta uriasa sa-si puna pe el. In momentul arestarii, s-a descoperit ca haina era plina ochi cu tot felul de explozibili. Apoi s-a facut o confirmare oficiala cum ca micutul ar fi cel mai tanar incarcerat al Afganistanului, precum si cel mai tanar terorist al lumii.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.