In contextul international deloc favorabil , segmentul creditelor imobiliare din Romania mai are loc pentru dezvoltare fiind inca decalaje de recuperat fata de alte state din zona UE, dupa cum au detaliat specialistii contactati de MoneyBox.

Potentialul cresterii pe segmentul creditelor imobiliare exista in continuare daca privim din punctul de vedere al ponderii acestora in totalul creditelor de consum, valoare care la noi este de aproximativ 20% din totalul creditelor, in timp ce in celelalte state europene ponderea creditelor imobiliare este de peste 50% in totalul creditelor neguvernamentale.

„Piata creditelor imobiliare urmeaza o evolutie normala, temperata si cred cu tarie ca va fi unul din motoarele economiei romanesti in urmatorii 10 ani. Deocamdata, aceasta stare de expectativa de pe piata este datorata incetinirii evidente a ritmului tranzactiilor, stoparii afluxului de capital strain care a dat caracterul speculativ pietei imobiliare”, a declarat Codrin Matei, managing partener in cadrul CrossPoint Finance.

In luna aprilie a acestui an, din punct de vedere al volumului, piata creditelor ipotecare si imobiliare, era estimata la 4,4 miliarde de euro, a mentionat Adrian Faur, Product Development Manager in cadrul GE Money Mortgage. „Pe termen scurt, ritmul de crestere al pietei este greu de estimat. In urmatorii 5 ani insa, in conditii normale de crestere economica, piata creditelor imobiliare ar putea atinge o crestere avansata de circa 30%. In acest context, oportunitatile sunt si se mentin pentru domeniul ansamblurilor rezidentiale si a apartamentelor / vilelor noi care nu sunt incluse in astfel de structuri rezidentiale”, a declarat Faur.

Pe de alta parte, potentialul accentuat se evidentiaza pe acest segment pentru ca gradul de intermediere financiara este inca scazut in economia nationala comparativ cu alte tari din zona euro. La noi, numai 37% din PIB reprezinta creditele neguvernamentale in timp ce in alte state UE acestea depasesc chiar 100% din PIB-uri, a detaliat Catalina Constantinescu, senior economist in cadrul ABN AMRO Romania.

In contextul actual, inasprirea conditiilor de acordare a creditelor imobiliare este o masura de prevenire a unei crize similare celei americane, dar desigur la un nivel mult mai mic. Potentialul de dezvoltare al pietei creditelor imobiliare este foarte mare dar trebuie exploatat judicios, considera Matei, care a adaugat: „Diferenta clara de dezvoltare intre economia noastra si marile economii mondiale a fost paradoxal in avantajul nostru in ultimul an. Suntem totusi la un inceput de drum, in plina ascensiune, asa cum se vede si din rezultatele obtinute dupa primul trimestru al lui 2008”.


Despre autor:

Sursa: Moneybox.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.