Guvernul a adoptat, miercuri, unele masuri de accelerare a implementarii instrumentelor structurale, care vin in sprijinul beneficiarilor de fonduri europene in vederea facilitarii obtinerii cofinantarii necesare derularii proiectelor.
"In contextul in care Romania se confrunta cu probleme in absorbtia si implementarea fondurilor europene, Ministerul Finantelor Publice a promovat un act normativ care sa ofere beneficiarilor posibilitatea obtinerii mai facile a finantarilor atrase din sectorul bancar, dat fiind faptul ca, prin gajarea bunurilor achizitionate prin proiect, este diminuat riscul creditarii si, eventual, costul acesteia", se arata in comunicat, potrivit NewsIn.
Astfel, pentru asigurarea finantarii cheltuielilor necesare implementarii proiectului finantat din instrumente structurale, beneficiarul poate gaja sau ipoteca, la unitatea de credit, activele fixe care fac obiectul contractului, deciziei sau ordinului de finantare, in conditiile legii si cu respectarea prevederilor contractuale.
In acest sens, beneficiarul este obligat sa transmita autoritatii de management, respectiv organismului intermediar cu care a incheiat contractul, decizia sau ordinul de finantare o copie a contractului de credit si gaj sau ipoteca in termen de maximum zece zile de la semnarea acestuia.
Pana acum, nu exista posibilitatea gajarii sau ipotecarii oricarui activ, dupa cum a explicat pentru Euractiv.ro, Stefan Ciobanu, directorul Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din Ministerul Finantelor Publice. Astfel, desi unele programe de finantare permiteau acest lucru partial, pentru terenuri sau cladiri, in anumite conditii, pentru echipamentele achizitionate prin proiect nu exista aceasta posibilitate.
"Ramane de vazut ce conditii vor accepta bancile gajul, daca vor accepta si pe echipamentele care nu au fost achizitionate inca", mai spune Stefan Ciobanu. Totodata, el a adaugat ca acest beneficiu poate fi conditionat de semnarea unor acte aditionale, pentru toate contractele, inclusiv cele aflate in derulare. "Autoritatile de management pot, totusi, sa impuna conditii specifice pentru fiecare program", a explicat Ciobanu.
Lucian Heius Ovidiu: Trebuie sa continuam ce a initiat Guvernul Orban
Ministerul Finantelor Publice prin Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) este desemnat, in baza hotararii Guvernului 457/2008 autoritate responsabila de coordonarea pregatirii, dezvoltarii, armonizarii si functionarii cadrului legislativ, institutional, procedural si programatic pentru gestionarea instrumentelor structurale.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro