Consumul de energie electrica a scazut cu 10% de la inceputul lui 2009. Cu toate astea, Transelectrica continua procesul de modernizare al companiei, prin automatizarea sistemelor de operare, lucru care va reduce numarul de angajati ai companiei, potrivit noului director al transportatorului national de electricitate, Adrian Baicusi.

"Dupa ce statiile vor avea sisteme automate de operare, nu va mai fi nevoie de toti angajatii. Nu stim acum cati anume vor fi disponibilizati. Va dura cativa ani. Unii dintre ei vor fi pensionati, iar alti vor fi recalificati", a explicat Adrian Baicusi, citat de NewsIn.

Acesta a mai spus ca, in prezent, compania are 2.200 angajati, insa nu a mentionat daca disponibilizarile au legatura cu scaderea consumului de electricitate.

"In primele doua luni ale anului, consumul de energie electrica a scazut cu 9,6%, dar nu ca efect sezonier, ci din cauza ca marii consumatori si-au inchis productia. De asemenea, si exportul de electricitate a scazut", a precizat Adrian Baicusi, citat de Wall-Street.

El a mai spus ca urmatoarele doua luni vor fi definitorii. "Daca acest consum se stabilizeaza, nu vor mai aparea scaderi", a explicat el.

Octavian Lohan, director in cadrul Transelectrica, a declarat ca exportul de energie electrica a scazut in primele doua luni din acest an de la 750 la 550 MW, adica aproximativ cu 28%, dupa ce in 2008 exportul crescuse cu 53.9% comparativ cu 2007, conform datelor Institutului National de Statistica (INS).

Totodata, pe langa automatizarea sistemelor de operare, Transelectrica are in plan pentru dezvoltarea pe termen lung a companiei, conform Wall-Street, intarirea sistemului energetic national din anumite zone strategice (Bucuresti, Dobrogea), reabilitarea sistemului energetic national si dezvoltarea afacerilor emitentului, prin puncte de interconectare.

Dintre acestea, cablul submarine ce va lega Romania de Turcia prin Marea Neagra este unul din cele mai importante. In acest moment se desfasoara studiul de fezabilitate al proiectului ce va permite, la finalizarea estimata in primul trimestru al anului viitor, calcularea costurilor si a duratei derularii.

Iar in ceea ce priveste dividendele acordate actionarilor, Razvan Purdia, directorul financiar al Transelectrica a declarat ca, "statul doreste dividende in acest an si cum statul este actionarul majoritar, putem spune ca Transelectrica va fi o surpriza placuta la Bursa".

Adrian Baicusi a anuntat ca anul acesta, cea mai mare parte a banilor vin din venituri proprii. Transportatorul a demarat o licitatie pentru contractarea unui credit de 37-40 milioane de lei, banii necesari pentru acoperirea nevoilor de finantare pentru 2009.

"Pentru anii urmatori, vom lua in calcul si finantarea prin obligatiuni pe piata de capital, dar nu in acest an, tinand cont si de contextul pietei", a spus Adrian Baicusi, directorul general al Transelectrica. El a explicat ca in 2009 conditiile pietei nu sunt prielnice pentru o finantare din piata de capital, printr-o listare suplimentara de actiuni.

Transelectrica este compania nationala de transport al energiei electrice. Compania gestioneaza, opereaza, intretine, modernizeaza si dezvolta o retea de transport formata din 77 de statii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA, si 8.955 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV si 750 kV, aflate in gestiunea a opt sucursale de transport. Transelectrica este listata cu 10% din actiuni la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), cu simbolul TEL.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.