Foarte utile pentru fidelizarea vechilor clienti si aproape indispensabile pentru atragerea unora noi, bazele de date devin tot mai utile companiilor, indiferent de domeniul lor de activitate

Orice firma care se respecta si care vrea sa-si creasca vinzarile fidelizindu-i in acelasi timp pe vechii clienti ar trebui sa detina o baza de date. Astfel, in vreme ce "listele" cu clienti pot fi folosite pentru comunicarea unor noi produse sau servicii ori chiar pentru trimiterea unor felicitari cu ocazia sarbatorilor, cele cu potentiali clienti au ca scop evident "transformarea" acestora in clienti. "In primul rind, daca nu ai o baza de date de clienti, businessul tau nu este valorificat pe deplin, nu poti comunica coerent, nu poti anunta ca ai un nou produs sau serviciu", ne-a declarat Marian Seitan, presedintele Hit Mail si membru in Asociatia Romana de Marketing Direct (ARMAD).

In ceea ce priveste listele cu potentiali clienti, fara acestea se poate intimpla ca o firma sa elimine din start o paleta destul de larga de potential clienti pur si simplu pentru ca nu stie de existenta lor. "In orice domeniu este necesar sa ai o baza de date, dar dupa parerea mea domeniile unde nu poti functiona fara ele este industria si mai ales cele de nisa, unde numarul potentialilor clienti se limiteaza la citeva mii sau numai la citeva sute", mai spune Seitan, care da exemplul unor firme care dintre potentialii clienti nu cunosteau decit jumatate. In aceste conditii, se poate spune ca o baza de date bine facuta poate genera, in unele cazuri, chiar o dublare a numarului de clienti, vinzarile putind creste si ele cu 20-30%. Procentul de crestere a vinzarilor depinde insa de la caz la caz.

Informatia garanteaza 50% din succes

Utile pentru orice fel de afacere din orice domeniu, bazele de date sint cu atit mai utile pentru cei care dezvolta o strategie de marketing bazata pe promotii sau alte tipuri de marketing direct ca de exemplu scrisorile publicitare, brosuri sau mostre. Mai precis, statisticile au demonstrat ca o baza de date cu informatii relevante si complete poate genera vinzari de trei ori mai mari decit o lista nu foarte bine pusa la punct. Mai mult, succesul unei campanii de marketing depinde in proportie de 50% de corectitudinea informatiilor folosite.

Baza de date in house

Mai ales in cazul bazelor de date cu clienti existenti, acestea pot fi constituite "in house" de fiecare firma in parte pe baza facturilor emise, a cartilor de vizita si nu numai. Se elimina astfel costurile aferente angajarii unei agentii specializate, iar informatiile pot fi gasite destul de usor chiar in interiorul companiei. Nu inseamna ca cei care apeleaza la aceasta metoda au costuri zero. Este vorba de salariul persoanei desemnate sa se ocupe de constituirea unei astfel de liste si de faptul ca, pentru o perioada de timp, aceasta nu isi mai face treaba pentru care a fost desemnata.

Potrivit reprezentantilor companiilor de marketing direct, una dintre capcanele in care poate cadea o firma care doreste sa isi puna la punct o lista cu clienti in house consta in acordarea acestei sarcini agentilor de vinzari. "De obicei, aceasta sarcina este atribuita oamenilor de vinzari. Este o mare greseala pentru ca acestia, in loc sa vinda, se ocupa de un lucru care nu intra in mod normal in atributiile lor", mai spune Seitan, potrivit caruia acest lucru poate duce pe termen scurt la o diminuare a vinzarilor.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.