Mult timp dupa 1990, Estul Europei a insemnat un adevarat El Dorado pentru marile companii din Vest. Gaseau aici forta de munca suficient de bine calificata pentru cerintele lor si, cel mai important, total lipsita de pretentii. Fara nicio grila si un criteriu de raportare, est-europenii acceptau exact atit cit li se dadea.

De vreo doi ani, insa, lucrurile s-au mai schimbat. incet, incet, China si India au luat locul Europei de Est in preferintele vesticilor. Dar cit cistigam in comparatie cu vesticii? Dar cu asiaticii?
Spaniolii, cei mai napastuiti vestici

Potrivit unui studiu al Federatiei Europene a Angajatilor, comparind situatia din tarile importante ale Vechii Europe, constatam ca salariatii din Spania o duc cel mai rau.

Astfel, in timp ce un salariat din Germania cistiga, in medie, pe saptamina, 749 euro, un spaniol nu cistiga decit 433 de euro, ceea ce inseamna circa 58% din salariul neamtului. intre aceste doua extreme, se situeaza olandezii, care au un salariu saptaminal mediu de 655 euro (87% din salariul unui german), englezii, cu un salariu mediu de 635 euro (85% din salariul unui german), italienii, cu un salariu mediu de 631 euro (84% din salariul unui german) si francezii, cei mai apropiati de spanioli, care incaseaza un salariu mediu saptaminal de 465 euro, ceea ce inseamna 62% din cit incaseaza germanii.

Slovenii, cei mai fericiti estici

Daca ne uitam la Europa Centrala si de Est, lucrurile sint mult mai dramatice. Trei dintre popoarele din aceasta zona traiesc cu un salariu mediu de sub 10% din cit este salariul mediu in Germania. Este vorba despre letoni si romani, care au un salariu saptaminal mediu de 52 de euro, ceea ce inseamna 7% din cit incaseaza un german, respectiv bulgari, care au un salariu mediu de 35 euro, adica 5% din salariul unui german. Cei mai fericiti est europeni trebuie sa fie slovenii, care au un salariu mediu de 248 euro, ceea ce inseamna o treime din salariul unui german si de cinci ori mai mult decit salariul unui roman, urmati de croati, cu un salariu de 163 euro (adica 22% din salariul unui german si de trei ori mai mult decit salariul unui roman), si ungurii, care incaseaza saptaminal, in medie, 146 euro (o cincime din salariul unui german).

La mijlocul clasamentului se pozitioneaza cehii, cu un salariu de 143 euro (19% din salariul unui german), polonezii, cu un salariu de 119 euro (16% din salariul unui german), slovacii, cu un salariu de 115 euro (15% din salariul unui german), estonii, cu un salariu de 97 euro (13% din salariul unui german) si lituanienii, cu un salariu saptaminal de 71 de euro (10% din salariul unui german).

La chinezi si indieni este si mai rau

Cind ne uitam, insa, la salariile care se platesc in China si India, pe de o parte, constatam ca noi nu sintem chiar cei mai napastuiti paminteni, iar pe de alta parte, intelegem frenezia cu care companiile occidentale isi relocheaza productia in aceste zone. Un chinez din Beijing cistiga, pe saptamina, 45 de euro (6% din cit cistiga un german), dar media la nivel national a salariului nu depaseste 26 de euro , adica 4% din cit cistiga un german. Pe de alta parte, un indian care lucreaza pe piata serviciilor incaseaza, saptaminal, 26 de euro (4% din cistigul unui german), in timp ce restul indienilor care, atentie!, lucreaza in mediul urban, incaseaza abia 17 euro (2% din salariul unui german).

Sa mai spunem ca, potrivit Eurostat, in cele mai multe tari din Europa se inregistreaza o tendinta de scadere a salariilor. Aceasta scadere este intre -5,3% in cazul Norvegiei si -0,1% in cazul Danemarcei, intre aceste maxime situindu-se Luxemburgul (-1,3%), Ungaria (-1,2%), Irlanda (-0,8%), Spania, Olanda, Austria, Belgia (-0,7%), Slovacia (-0,6%), Suedia (-0,3%), Cehia, Franta, Polonia (-0,2%).

Un usor trend de crestere a salariilor se consemneaza in Finlanda (0,3%), Italia (0,4%), Portugalia (1,7%) si Marea Britanie (0,9%).

Cehii, cei mai harnici

Datele Federatiei Europene a Angajatilor si a Eurostat releva faptul ca, din pacate, intre salariul incasat si numarul de ore lucrate nu exista o relatie direct proportionala.

Astfel, desi sintem printre cei mai prost platiti europeni, lucram ceva mai mult decit marea lor majoritate.

Un roman munceste, in medie, 41,1 ore pe saptamina, in timp ce media Uniunii Europene (inclusiv cele zece state noi intrate) este de 37,9 ore pe saptamina. Cel mai mult lucreaza cehii (42,8 ore/saptamina), urmati de greci (42,3 ore), letoni (41,9 ore), polonezi (41,8 ore) si romani. in schimb, cel mai putin lucreaza germanii (37 ore), suedezii (36 ore), englezii (35,6 ore), danezii (35,5 ore), norvegienii (34,5 ore) si olandezii (31,5 ore).

Din aceleasi studii reiese ca cea mai raspindita categorie este a celor care muncesc 46-50 de ore pe saptamina, urmata de a celor care lucreaza 51-60 de ore, dar si ca procentul angajatilor care fac munca suplimentara este aproape dublu fata de cel al patronilor (19,71% fata de 12,1%).


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.