Demisia de la conducerea Apple anuntata la inceputul zilei de ieri de catre Steve Jobs a venit ca o supriza pentru multi, care credeau ca sefia lui Jobs nu o sa se termine niciodata. Totusi, daca luam in considerare problemele de sanatate grave ale acestuia, decizia nu a venit in mod nejustificat.

Jobs conducea Apple din 29 iulie 1997 si a reusit in 14 ani sa transforme o firma din garaj, fondata de el si asociatul lui Wozniak, in cea mai valoroasa companie din lume, cel putin temporar. [Citeste istoria lui Jobs in cadrul companiei Apple]

"Istoria Apple s-a identificat indeaproape cu Steve Jobs. Cand se implica, performantele depasesc toate asteptarile(…) Nu este sfarsitul pentru Apple, doar incheierea unui capitol", comenteaza pentru Bloomberg un analist american, citat de MEDIAFAX.

Cred ca multi dintre noi putem fi de acord cu afirmatia analistul legata de faptul ca istoria Apple s-a identificat indeaproape cu Steve Jobs, in conditiile in care toate produsele profitabile lansate de compania americana aveau in spate experienta lui si exceptionalele sale idei de noi produse.

Steve Jobs a fost si este considerat vizionar de catre multi oameni din industria IT&C, mai ales ca a reusit sa transforme produsele sale in raspunsuri la nevoile consumatorilor, sa creeze o adevarata manie in jurul cuvantului “Apple” si, poate cel mai important, sa obtina un profit semnificativ.

In ciuda incasarilor record, acesta spunea intr-un articol publicat in mai 1993 de Wall Street Journal: “Sa fiu cel mai bogat om din cimitir nu este important pentru mine… Sa ma duc la culcare spunandu-mi ca am creat un lucru exceptional… asta conteaza pentru mine”.

  • Steve Jobs, un lider epic

Dupa demisia lui Jobs, toata presa internationala a cautat sa ofere cat mai multe informatii despre ce tip de manager a fost acesta si sa caute cat mai multe reactii din partea pietei.

Am stiut ca va veni ziua in care Steve Jobs se va retrage si ma asteptam sa scriu despre asta pe blog, insa nu m-a asteptam sa plang. Lacrimile care imi curg pe obraz m-au luat total prin surprindere. De vina nu a fost socul anuntului sau faptul ca a fost facut asa de curand, ci implicatia lui”, a scris un alt fost angajat pe blogul sau personal, relateaza HuffingtonPost.com.

Citeste si:
Apple a lansat IOS 16.3. Noile funcții disponibile pentru...
Apple a lansat IOS 16.3....

Sachin Agarwal, fost angajat la Apple timp de 6 ani, a declarat intr-un interviu publicat de BusinessInsider.com, ca Steve Jobs este un lider epic.

Parerile bune nu vin doar din partea fostilor angajati, ci si din partea altor specialisti din domeniu. De exemplu, Bob Parson, fondator si CEO Go Daddy Group, il considera pe Jobs un adevarat "preot" pentru cultura Apple, in conditiile in care cea mai mare creatie a lui este atmosfera din cadrul companiei.

Chiar si Tom Cook, noul CEO al Apple, care i-a tinut locul cat timp Jobs s-a confruntat cu probleme de sanatate, a declarat anterior schimbarii: “Sa fim seriosi, sa il inlocuiesc pe Steve Jobs? Nu. Este de neinlocuit. Oamenii trebuie sa uite asta. Il vad pe Steve in pozitia aceasta si la 70 de ani, cu mult dupa ce eu o sa ma retrag”, scrie Wall-Street.ro. [Citeste si Steve Jobs, seful preferat de managerii din Romania]

Citeste si:
Află prin ce au trecut celebritățile la începutul carierei
Află prin ce au trecut...

Si investitorii sunt de parere ca Steve Jobs este de neinlocuit in conditiile in care actiunile au inceput sedinta de tranzactionare de ieri cu o diferenta de circa 3%, la 365 dolari pe actiune, fata de pretul de inchidere de la finalul zilei de miercuri, de 376 dolari.

  • Ce va urma?

Ceea ce se stie sigur, in momentul de fata, este ca Jobs va ramane in cadrul Apple in functia de presedinte si se va mai ocupa de companie, insa se va implica mult mai putin.

Steve Jobs lasa in urma cel mai bun trimestrul din istoria companiei: profit de 7,31 mld. $, datorita vanzarilor bune de iPhone si iPad, dar si a vanzarilor record de computere Mac.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.