Saptamina incepe cu o cotatie-record de 62 de dolari barilul de titei pe piata americana, dupa ce atentatele de la Londra pareau sa calmeze preturile. Noi sintem afectati doar prin scumpirea carburantilor, dar, daca tendinta se mentine, vor fi lovite si tintele macroeconomice.

Teama de recesiune economica globala, care ar fi adus dupa sine si o cerere mai scazuta de petrol, si, automat, preturi mai mici, nu s-a mentinut. Imediat dupa atentatele de la Londra, cotatiile petroliere scazusera, dar teama nu a persistat, iar minunea a tinut doar citeva ore. Potrivit Reuters, la inchiderea tranzactionarii de vineri, pretul petrolului s-a apropiat din nou de pragul-record de 62 de dolari barilul, nivel atins cu doar o zi inainte. Astfel, pretul titeiului de referinta pentru piata americana a crescut cu mai mult de un dolar, pina la 61,75 de dolari barilul, iar pretul titeiului Brent a crescut, la Londra, cu 94 de centi, pina la 60,26 dolari.

Potrivit Reuters, preturile la petrol au batut record dupa record in ultimele saptamini pe baza perceptiei ca economia mondiala nu si-a incetinit semnificativ cresterea din cauza costului ridicat al energiei. Cu alte cuvinte, isi poate permite sa consume titei la preturi mari.

Pretul s-a dublat in 18 luni

In doar un an si jumatate, pretul petrolului s-a dublat - la inceputul lui 2004 discutam despre cotatii de 30 de dolari. Si lucrurile par sa nu se opreasca aici - Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol, spunea ca nu este exclus sa avem parte de cotatii de 80 si chiar 100 de dolari pe baril, spre sfirsitul anului.

Dupa ce si piata petroliera romaneasca s-a liberalizat, preturile carburantilor urmaresc si ele cotatia internationala. Acesta este primul efect, direct-consumatorii platesc mai mult la pompa. Acum, la Petrom, un litru de benzina fara plumb costa 3,42 lei litrul (34.200 de lei vechi). La inceputul anului trecut, acelasi sortiment costa mai putin de 27.000 de lei litrul. Asadar, pretul la pompa a crescut, intr-un an si jumatate, cu peste 26%. Si, la cum se pare ca merg lucrurile, toate sortimentele de benzina vor ajunge sa coste in jur de un euro litrul in curind.

Creste valoarea importurilor

Referindu-se la cresterea brusca cu 10% a cotatiilor petroliere, Patriciu a spus ca aceasta inseamna pentru Romania o crestere a importurilor cu 400 de milioane de dolari pe an, in conditiile in care mai mult de jumatate din resursele energetice vin din import.

Pe termen scurt, Patriciu estimeaza ca, in afara scumpirii carburantilor la pompa cu 3-4%, nu vor fi alte efecte pentru Romania. Dar, in conditiile in care cotatiile vor creste cu mai mult, cu 20-50%, efectul asupra inflatiei si indicatorilor economici va fi semnificativ.

"Situatia se schimba, foarte multe previziuni si decizii trebuind sa tina seama de efectele asupra economiei globale si interne ale acestei conjuncturi", apreciaza Patriciu. El a amintit ca, in conditiile in care cantitatea fizica tranzactionata la nivel mondial este de zece ori mai mica decit cea virtuala, piata reactioneaza la "excitatiile cuprinse in fluxurile informationale, precum greve, declaratii politice, atacuri teroriste, perceptia realitatii devenind o componenta majora a sistemului de formare a preturilor, mai importanta decit indicatorii economici".


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.