Berlina de clasa medie a bavarezilor a primit un retus estetic, care marcheaza jumatatea carierei acestei generatii.

La doar cateva zile dupa ce a prezentat varful de gama - modelul Seria 7 - BMW dezvaluie si faceliftul aplicat Seriei 3. Masina a primit modificari substantiale de design, dar imaginea generala a ramas cam aceeasi.

BMW Seria 3 - FaceliftCum designul berlinei de clasa medie a fost unul apreciat de la bun inceput - spre deosebire de criticile cu care a demarat actuala Serie 5 - germanii au facut modificari atent studiate.
In primul rand atrage atentia partea frontala. Acesta a primit o capota cu mai multe nervuri si un spoiler complet redesenat. Partea inferioara a acestuia a primit linii mai fluide, care fac legatura cu grila, iar fantele de aerisire sunt mai mari, un nou design avand si spatiile care gazduiesc proiectoarele.
Blocurile optice au fost putin rearanjate, cea mai mare schimbare fiind - la nivelul acestora - grupurile de LED-uri care au inlocuit becurile clasice de semnalizare. Chiar si grila tipica BMW pare mai mare si este mai rotunjita in partea de sus.

Linia laterala nu a suferit foarte multe schimbari, desosebiri fata de modelul de pana acum fiind observate la nivelul oglinzilor laterale, care au un nou design al carcasei.

BMW Seria 3 - FaceliftAm spus la inceput ca designul acestui model a fost apreciat de la bun inceput. Asa este, dar au fost si aici cateva critici. Acestea vizau forma stopurilor, asa ca BMW a tratat cu mare atentia modificarile la aceste repere. In primul rand, stopurile sunt usor mai mari, in principal datorita cresterii suprafetei partilor gazduite de aripi. De asemenea, liniile de jos sunt usor mai rotuinjite.
BMW Seria 3 - FaceliftVizual, se observa in primul rand ca zona alba destinata luminilor marsarierului a disparut, ea fiind inlocuita cu una rosie pe care exista doua fante subtiri pentru luminile marsarierul, in genul celor de la Seria 5. Pe laterale a aparut un "fagure" de LED-uri, pentru luminile franelor.

La interior sunt foarte putine modificari, printre acestea figurand si un nou display, mai mare, pentru sistemul de navigatie, dar si adoptarea unor butoane suplimentare pe langa comutatorul iDrive.

Gama de motorizari este aceeasi, bavarezii neintervenind deloc la acest capitol pentru faceliftul Seriei 3.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.