Nava amiral a lui Audi a primit un upgrade menit sa-i consolideze pozitia in segmentul de lux.

Modificarile modelului A8 sunt in principal de natura tehnica, inginerii integrand la bordul masinii mai multe sisteme de siguranta. Nici placerea condusului nu a fost lasata deoparte: directia a fost modificata pentru a oferi un feeling mai bun, insonorizarea a fost imbunatatita, iar suspensiile modificate pentru a arata ca se poate obtine un confort si mai bun.

Audi a introdus si un nou motor la baza gamei A8. Cel mai mic propulsor nu mai este cel de 3,2 litri, ci unul V6 de 2,8 litri FSI, care furnizeaza 210 CP si 280 Nm. Cu acest motor, A8 accelereaza pana la 100 km/h in 8 secunde si atinge o viteza maxima de 238 km/h. Datorita greutatii de doar 1.690 kg, A8 2,8 FSI reuseste un consum mediu de 8,2 l/100 km si emisii de doar 199 grame CO2 pe km. Cei de la Audi spun chiar ca emisiile de dioxid de carbon ale masinii sunt cele mai reduse din segmentul de lux. Pretul pentru acest model incepe, in Germania, de la 61.900 euro (cu taxe incluse).

Audi reimprospateaza modelul A8A8 va fi disponibil de acum cu un sistem bazat pe tehnologia radar, care avertizeaza soferul asupra evetualelor pericole cand trece de pe o banda pe alta. Atunci cand o masina este pe banda alaturata, foarte aproape sau eventual in unghiul mort, un led se aprinde pe suportul oglinzii laterale aferente partii respective si ramane aprins. Daca soferul nu este atent si semnalizeaza pentru a schimba totusi banda de mers, led-ul respectiv isi mareste luminozitatea si incepe sa clipeasca din ce in ce mai des pentru a avertiza soferul. Studiile germanilor au arata ca, in marea majoritate a cazurilor, soferii observa semnalul.

Audi reimprospateaza modelul A8
Un alt sistem de siguranta avertizeaza soferul asupra parasirii neintentionate a benzii de mers, situatie intalnita in cazuri de oboseala accentuata. O camera situata pe oglinda retrovizoare interioara, transmite imaginile unui computer care detecteaza marcajele de pe drum. In cazul in care masina paraseste banda pe care ruleaza, fara ca soferul sa semnalizeze, acesta este atentionat prin vibratii in volan.

Audi reimprospateaza modelul A8
Modificarile estetice ale lui A8 sunt destul de discrete si pot fi observate in special la nivelul grilei fata si al stopurilor spate.

Audi afirma ca a vandut peste 100.000 de exemplare din generatia actuala a lui A8, adica a depasit vanzarile generatiei anterioare, iar rata de loialitate a clientilor de A8 este sustinuta si de un numar crescand de clienti noi.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.