“Dupa primele 6 luni avem putin peste 70.000 de autoturisme, cu un total al pietei de circa 79.000 vehicule. Probabil ca situatia ar fi fost si mai grava fara derularea Programului de innoire al parcului auto, program prin care sau vandut peste 11.500 de autoturisme (cca. 16% din piata). Si mai problematic este faptul ca, spre deosebire de majoritatea tarilor din UE, care in iunie au inregistrat cresteri fata de luna mai, la autoturisme, in Romania inregistram in continuare scadere (-4,6%)”, a precizat APIA.
Exporturile Dacia in tarile UE au crescut semnificativ in prima jumatate de an (99,8% in EU15), datorita programelor de innoire a parcurilor din aceste tari.
“Singurele sperante sunt legate de reactia pietei la deschiderea Programului de innoire al parcului auto catre achizitia de vehicule comerciale (atat de catre persoane fizice, dar mai ales de cele juridice) si acceptarea leasing-ului ca si sursa de finantare. O alta speranta este legata de relansarea creditului”, sustin reprezentantii APIA.
Productia a inregistrat o crestere de totala de 5,1% (132.189 unitati), cu 6,4% (140.125) la autoturisme. Vehiculele comerciale insa au inregistrat o scadere de 12,1%, volumul total fiind de 7.936 unitati. Pe segmente (comerciale usoare si grele), scaderile sunt de 10,6% in cazul vehiculelor comerciale usoare si de 71% in cazul celor peste 3,5t.
Citeste articolul integral pe Wall-Street
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Daciana Sârbu, din nou îndrăgostită! Primele imagini cu iubitul ei surprinse...
Sursa: kudika.ro
-
Testul Norocului: Care vor fi cele mai norocoase luni pentru tine în 2026?
Sursa: garbo.ro