La Salonul Auto de la Paris, Hyundai va arata modelul cu care intentioneaza sa puna probleme hatch-urilor europene de clasa mica. Aceasta clasa se bucura de vanzari foarte bune pentru ca indeplineste mai multe criterii cautate de cumparatori. Pe de o parte masinile de clasa mica sunt economice si se preteaza traficului aglomerat din orase, dar, in acelasi timp ofera mai multa siguranta decat mini-urile, mai mult spatiu si pot fi folosite si pe distante lungi din aceste cauze.
Hyundai are momentan doar modelul Getz in acest segment, iar Getz nu a avut un succes notabil. Masina a imbatranit deja si a ramas mult in urma concurentilor - Ford Fiesta, VW Polo, Opel Corsa, Renault Clio etc.
Se stie de ceva timp de planurile coreenilor de a-si intineri gama, strategie aplicata si de celalalt constructor din grup - Kia. Dupa cum s-a observat aceasta intinerire este asociata si cu trecerea la modul numeric de numire a modelelor. Pana acum, Hyundai a lansat modelul i30 (clasa compacta - aceeasi platforma cu Kia cee'd), i10, model de clasa mini si pe unele piete si i800, monovolumul care inlocuieste modelul H1.
Acum a venit randul clasei mici. Masina se numeste, logic, i20 si reprezinta un concept mult diferit fata de Getz. In primul rand, i20 nu mai arata atat de pregnant ca un monovolum si vine cu un design mai rotunjit, mai modern, care seamana usor cu cel al lui Opel Corsa.
Coreenii nu au anuntat nimic despre propulsoare, dar ne putem imagina ca sub capota se vor regasi motoare aflate deja pe alte modele Hyundai, plus unele de mic litraj. La capitolul diesel se va miza pe un propulsor de 1,4 litri si 90 CP.
I20 a fost desenat la centrul de design Hyundai din Germania si a fost dezvoltat pentru a corespunde in primul rand nevoilor clientilor europeni.
Tot la Paris, coreenii vor prezenta si o versiune ecologica a lui i20, numita i-blue, care se bazeaza exact pe turbodieselul de 90 CP. Datorita unor modificari tehnice masina va afisa un consum mediu de doar 4,2 l/100 km, iar emisiile de CO2 vor inregistra 99 grame/km.
i20 va ajunge pe pietele din Europa la inceputul anului viitor, iar pe la mijlocul lui 2009 va fi lansata si versiunea in 3 usi.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Sărindarele din Postul Mare: Când se fac, cum se scriu pomelnicele și când se...
Sursa: garbo.ro
-
Andreea Esca spune sincer de ce nu și-a pensat niciodată sprâncenele: E...
Sursa: kudika.ro