BMW a prezentat astazi noua generatie a modelului X3. Masina va veni in Romania catre finalul acestui an.

Noul BMW X3 este succesorul unui model cu rezultate de top la vanzari si va adauga o noua dimensiune placerii condusului unui Sports Activity Vehicle din aceasta clasa. Noua generatie impune noi standarde in privinta agilitatii si eficientei. Designul noului BMW X3 combina caracterul tipic pentru gama BMW X cu o silueta dinamica. Gratie unui nivel generos al spatiului si unui grad ridicat de versatilitate la interior, modelul se adapteaza situatiilor individuale de transport. Tehnologia BMW xDrive de transmisie integrala optimizeaza tractiunea si asigura o dinamica sporita. Noul BMW X3 ofera calitati exceptionale de all-rounder fara compromisuri, combina placerea condusului si eficienta cu confortul si functionalitatea, robustetea cu eleganta.

Noul BMW X3 xDrive20d ofera acum performante mai bune si o eficienta sporita in comparatie cu oricare dintre competitori. Propulsat de un motor turbo diesel de 2 litri, cu patru cilindri, cu carter din aluminiu si injectie directa Common Rail, modelul atinge un maxim al puterii de 184 CP la 4.000 rpm si un varf al cuplului de 380 Nm pe o plaja a turatiilor cuprinsa intre 1.750 si 2.750 rpm. Motorul dezvolta suficienta putere pentru a permite accelerarea de la 0 la 100 km/h in 8,5 secunde, cu o viteza maxima de 210 km/h. Cu un consum mediu de combustibil de 5,6 litri/100 km si un nivel al emisiilor CO2 de 149 g/km, BMW X3 xDrive20d stabileste noi standarde de eficienta in acest segment de piata. Noul BMW X3 xDrive20d cu transmisie automata reuseste aceeasi acceleratie, viteza maxima si consum de combustibil, dar cu un nivel al emisiilor CO2 de 147 g/km.

Raspunsul spontan, caracteristicile de turatii inalte, liniaritatea deosebita si economia de combustibil caracterizeaza motorul din echiparea versiunii BMW X3 xDrive35i. BMW TwinPower Turbo, High Precision Injection si controlul variabil al supapelor VALVETRONIC au fost combinate pentru prima data la acest propulsor. Motorul de 3,0 litri furnizeaza un maxim de 225 kW/306 CP la 5.800 rpm, cu un varf al cuplului - 400 Nm - disponibil deja de la 1.300 rpm. Propulsorul permite ca X3 xDrive35i sa sprinteze de la 0 la 100 km/h in doar 5,7 secunde. Viteza maxima este de 245 km/h. BMW X3 xDrive35i ofera nu doar cele mai dinamice caracteristici, dar si cel mai bun consum si nivel de emisii pentru aceasta clasa de motoare. Consumul mediu in ciclul de testare EU este de 8,8 litri/100 km si nivelul emisiilor CO2 este de 204 grame per kilometru.

Citeste si:
Noul Lucid Gravity, primul SUV electric al mărcii: autonomie de 708...
Noul Lucid Gravity, primul...

BMW EfficientDynamics: premiera pentru functia Auto Start Stop in combinatie cu transmisia automata.
Noul BMW X3 xDrive35i este echipat standard cu o transmisie automata cu opt trepte. Aceasta optiune, unica in acest segment deosebit de competitiv, este disponibila si pentru BMW X3 xDrive20d, ca alternativa la cutia de viteze manuala cu sase trepte oferita in echiparea standard.

Transmisia automata este combinata in premiera cu functia Auto Start Stop. Atunci cand automobilul se opreste la intersectii sau in blocajele din trafic, motorul este deconectat automat. Imediat ce conducatorul ridica piciorul de pe pedala de frana, propulsorul reporneste. Daca functia Auto Hold este activata, este suficienta o usoara apasare a acceleratiei.
Functia Auto Start Stop este disponibila standard si la modelul X3 xDrive20d cu cutie de viteze manuala. Automobilul este echipat suplimentar cu un indicator al punctului de schimbare optim al treptei de viteza. In plus, echipamentele disponibile la toate variantele de model, printre care se afla Brake Energy Regeneration (recuperarea energiei la franare), EPS Electric Power Steering (servodirectie asistata electric), componente auxiliare electrice controlate inteligent, constructia cu materiale usoare si pneurile cu rezistenta redusa la inaintare contribuie la scadere consumului de combustibil si a nivelului de emisii.

Citeste si:
VIDEO: Partea din spate a viitoarei generații Volkswagen Amarok,...
VIDEO: Partea din spate a...

Suspensie nou dezvoltata, xDrive optimizat.
Noul BMW X3 este echipat standard cu tehnologia BMW xDrive de transmisie integrala permanenta. Acest sistem controlat electronic asigura o distributie variabila a cuplului intre cele doua punti. Unitatea de control, care se afla in legatura cu DSC Dynamic Stability Control (Control Dinamic al Stabilitatii), contracareaza orice tendinta de supravirare sau subvirare prin reactii rapide si precise. Prin utilizarea unui reglaj inovator conceput sa imbunatateasca dinamica, tehnologia inteligenta de transmisie integrala optimizeaza nu numai tractiunea, dar, mai important, manevrabilitatea in viraje. In timpul unei virari bruste, de exemplu, un procent important din cuplul de tractiune este transferat catre rotile spate.
Optional, Performance Control sporeste si mai mult comportamentul agil al modelului BMW X3. Franarea precisa a rotii spate din interiorul virajului si cresterea simultana a puterii transmise catre puntea spate asigura automobilului un comportament deosebit de agil. Aceasta duce la o sporire a dinamicii in viraje si o tractiune optimizata.

Citeste si:
GALERIE FOTO. BMW X5 - familia redescopera confortul
GALERIE FOTO. BMW X5 -...

Dynamic Damper Control (Controlul Dinamic al Amortizoarelor) este disponibil optional la noul BMW X3. Amortizoarele controlate electronic se adapteaza la suprafata drumului si la stilul de condus al celui de la volan. Conducatorul are posibilitatea de a influenta programul specific de control al amortizoarelor prin utilizarea sistemului de Dynamic Driving Control.
Aceasta functie, care este disponibila in premiera la gama de modele BMW X, permite conducatorului sa opteze pentru unul din modurile "NORMAL", "SPORT" si "SPORT+" prin utilizarea unui buton amplasat pe consola centrala. Acest sistem modifica comportamentul amortizoarelor, raspunsul acceleratiei, reactia cutiei de viteze, raspunsul directiei si modul de functionare DSC. Toti factorii sunt combinati intr-un reglaj general bine echilibrat in functie de setarea aleasa.

Citeste si:
Audi lanseaza primul S diesel - Audi SQ5 TDI
Audi lanseaza primul S diesel...

Sursa: BMW


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.