Bentley Continental Supersports impresioneaza prin performante dar ne arata si cum intelege constructorul englez ecologia.
Bentley Continental SupersportsPoate ca Bentley nu prezinta cate un model nou la fiecare salo auto, dar cand o face stie sa impresioneze. Ce s-ar mai putea cere de la un model ca Bentley Continental Speed care ofera 610 CP dintr-un motor W12, de 6 litri, biturbo? Mai multa putere, spun britanicii. Asa ca au pregatit pentru Salonul Auto de la Geneva modelul Supersports, a carui putere maxima ajunge la 630 CP (cuplul maxim – 800 Nm), masina devenind astfel cea mai puternica si cea mai rapida creatie auto a celor de la Bentley.
Bentley Continental SupersportsSi nu vorba doar de putere. Bentley afirma ca Supersports are si valente… ecologice. Adica motorul poate functiona fie cu benzina, fie cu biocombustibil, sau o combinatie intre aceste doua tipuri de carburant. Cat de mult scad emisiile de CO2 nu se spune exact, dar e posibil sa nu fie diferente prea mari, mai ales ca probabil putini proprietari vor prefera sa alimenteze cu biocombustibil, desi britanicii spun ca nu se observa vreo diferenta in privinta performantelor dinamice.
Cel mai puternic Bentley accelereaza de la 0 la 100 km/h in doar 3,9 secunde (de la 4,5 secunde pentru GT Speed), atinge 160 km/h in 8,9 secunde si ajunge la o viteza maxima de 329 km/h. Repriza 80 – 120 km/h este posibila in doar 2,6 secunde.
Bentley Continental SupersportsO reusita impresionanta a proiectantilor este faptul ca Supersports a reusit sa “scape” de 110 kg comparativ cu modelul din care deriva. De asemenea, Supersports dispune in echiparea standard de frane cu discuri din carbon si ceramica si beneficiaza de un ecartament cu 50 mm mai mare la nivelul puntii spate. Tractiunea este integrala, cu un raport de 40/60 intre puntile fata/spate, iar cutia de viteze poate schimba treptele mai rapid cu 50% .
Bentley Supersports - 1925Numele Supersports provine de la un modelul Bentley 3-Litre Supersports (lansat in 1925), acesta fiind o evolutie a modelului 3-Litre Speed. Masina din 1925 (3-Litre Supersports) devenea atunci, cu o putere de doar 85 CP, primul Bentley care reusea sa depaseasca viteza de 160 km/h.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.