Auto 4 Iunie 2008 01:42
Primul hatchback al marcii Dacia a fost lansat marti seara. Sandero deschide o noua era pentru producatorul autohton: in 2008 si in 2009 urmeaza un facelift pentru Logan berlina si MCV, si un SUV. Prezentat in premiera acum cateva luni la Geneva, Sandero vine in Romania cu dotari in premiera: ABS in standard si asistare la franarea de urgenta

Al cincilea model care va face parte din gama Logan, desi are un alt nume, a fost prezentat oficial marti in Romania. Modelul Sandero in doua volume este o masina de clasa subcompacta, care are drept tinta majorarea vanzarilor Dacia si atragerea de clienti tineri, cu varste cuprinse intre 18 si 25 de ani. Preturile pleaca de la 6890 de euro pentru varianta "Sandero" (1,4 litri si 75 de cai-putere), dar ajunge si la 9850 de euro, pentru varianta "Prestige". TVA este inclusa (vezi jos lista de preturi si dotari). Noul model poate fi comandat de miercuri.

Noua masina are o lungime de 4,02 metri, in timp ce latimea este de 1,746 metri, iar inaltimea de 1,53 metri.

Garda la sol masoara 15,5 centimetri. Ampatamentul masinii va ajunge la 2,59 metri, adica cu un centimetru mai mult decat Volkswagen Golf. Volumul portbagajului va fi de 320 de litri, iar cu bancheta spate rabatata acesta va depasi 1.050 de litri. Vor exista cinci versiuni de echipare care cel mai probabil se vor numi Sandero, Ambiance, Preferance, Laureate si Prestige.

Modelul Sandero a fost lansat anul trecut, sub brandul Renault, in America de Sud. Din 2009, Renault Sandero va fi produs in Rusia si in Africa de Sud. In Franta, pretul lui Renault Sandero este de 7.800 de euro pentru varianta de 1,4 litri si de 75 de cai-putere. Daca pe plan international Dacia Sandero va avea o garantie de trei ani si 100.000 de kilometri, in Romania, garantia standard va fi de 18 luni si tot 100.000 de kilometri.

In premiera pentru Dacia, Sandero este echipat cu un sistem de asistenta la franarea de urgenta, care permite reducerea cu pana la 20% a distantei de franare. In plus, pentru locurile laterale din spate, Sandero beneficiaza de sistemul de fixare ISOFIX pentru copii. Tot pentru prima data, ABS-ul se anunta standard pentru toate versiunile de motorizare si echipare. Dacia Sandero este primul model care va purta noua sigla Dacia. Prezentata la Salonul Auto de la Geneva din martie 2008, o data cu lansarea Sandero, sigla noua va fi montata initial doar pe acest model. Vechile sigle vor fi inlocuite treptat si la celelalte masini Dacia care urmeaza sa fie produse.

Dupa lansarea Sandero, Dacia va introduce pe piata o versiune restilizata a Logan Sedan. In 2009, si Logan MCV va beneficia de un facelift. Tot anul viitor va fi lansat pe piata si un model crossover/SUV, care va avea atat tractiune fata, cat si tractiune integrala, lucru confirmat vinerea trecuta de reprezentantii Renault. Grupul francez a inaugurat vineri, la Bucuresti, Centrul de Design Renault pentru Europa Centrala, in urma unei investitii de aproximativ 100 de milioane de euro. Special pentru Dacia Sandero, 12 furnizori de componente si-au deschis fabrici in Romania.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.