Auto 3 Iunie 2008 16:43
Aproximativ 65 de romani au depus reclamatii la Centrul European al Consumatorilor (ECC), in cinci luni de la infiintare, majoritatea vizand companiile aeriene si achizitionarea automobilelor second-hand si a produselor electrocasnice din Uniunea Europeana.
"Majoritatea reclamatiilor se refera la cursele aeriene anulate, neacordarea asistentei potrivit legii si bagaje pierdute. Urmeaza reclamatiile privind cumpararea de masini second-hand, in special din Germania", a declarat directorul ECC Romania, Razvan Resmerita, citat de NewsIn.

La sediul ECC, au mai fost primite sase reclamatii ale unor cetateni straini, vizand serviciile bancare, serviciile de telefonie mobila, serviciile hoteliere si activitatea unor operatori aerieni. Aproximativ 45 de persoane au solicitat informatii despre drepturile consumatorilor privind cumpararea unor produse din Uniunea Europeana.

Romanii nemultumiti de produsele achizitionate din statele UE sau consumatorii europeni ale caror drepturi au fost incalcate de operatorii romani se pot adresa Centrului European al Consumatorilor, deschis in luna ianuarie 2008, la Bucuresti.

Bugetul alocat de guvernul roman pentru protectia consumatorilor este foarte redus, declara, in luna ianuarie, comisarul european pentru protectia consumatorilor, Meglena Kuneva, la lansarea studiului privind piata consumatorilor (Consumer Market Watch). Studiul, care va aparea anual, va compara diferite sectoare ale pietei in toate statele membre, cum ar fi sectorul energetic, telefonia mobila sau sectorul bancar, din perspectiva a cinci indicatori: preturi, plangeri ale consumatorilor, posibilitatea de a schimba operatorul sau furnizorul, satisfactia consumatorului si siguranta lui.

Disfunctiile constatate pot fi apoi solutionate de alte directii din Comisia Europeana sau de organismele de reglementare din statele membre. In functie de gravitatea problemelor constatate, solutiile pot fi coduri de conduita, actiuni de reglementare, aplicarea legislatiei europene sau chiar proceduri de infringement. .


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.