Strategia AAA Auto Romania pentru 2008 are in vedere deschiderea de noi sucursale, indeosebi in partea de vest a tarii, intrucat populatia din acea zona prefera sa cumpere masini rulate din tarile invecinate, cum este Ungaria, decat sa le achizitioneze din centrul AAA de la Bucuresti, ne-a declarat directorul general AAA Auto Romania, Robert Haman.
“In functie de evolutia pietei, luam in calcul si listarea la Bursa de Valori Bucuresti, dupa succesul inregistrat prin listarea la bursele din Budapesta si Praga”, a spus Robert Haman.
Compania ceha AAA Auto, cel mai mare dealer de masini second-hand din Europa Centrala, a obtinut 39 milioane euro prin listarea de anul trecut la bursa din Praga, iar banii vor fi investiti in dezvoltarea retelei companiei in tarile in care are reprezentante, inclusiv in Romania.
Compania avea in plan, la mijlocul anului trecut, infiintarea unui centru de vanzari la Timisoara, in care sa investeasca 5 milioane de euro.
Planurile care vizau deschiderea unor filiale in Constanta sau Cluj au intrat in stand-by, compania dorind sa sondeze piata din Romania, apoi sa achizitioneze spatiile destinate showroom-urilor AAA, urmand ca, in 2009, sa deschida centrele auto.
Despre autor:
Citeste articolul integral in Wall-Street
Sursa: Wall-Street
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Românul plecat din Giulvăz în Spania prin Erasmus și ajuns în Copenhaga, unde...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscopul bani 6-12 aprilie: Zodiile care dau lovitura financiară săptămâna...
Sursa: garbo.ro
-
Denise Rifai revine pe Antena 1 cu o nouă emisiune. Ce surprize pregătește...
Sursa: kudika.ro