Modelul este supranumit “smart killer” si nu necesita permis de conducere

Se pare ca pe fondul reducerilor rezervelor mondiale de petrol, al pretului tot mai crescut la combustibili si pe fondul cautarii unor alternative la metodele conventionale de concepere a unui automobil, constructorii de automobile au reusit sa scoata pe piata noi modele de masini cu motoare electrice foarte performante.

Dupa ce nu cu mult timp in urma cei de la Tesla Motors au lansat modelul Tesla Roadster, a venit randul unui alt constructor american sa-si afiseze ingeniozitatea in domeniul ingineriei moderne in fabricarea masinilor ce se bazeaza pe concepte nonconventionale. Firma americana Commuter Cars a lansat un model ce uimeste lumea prin performantele sale, in ciuda faptului ca masina se bazeaza pe motoare electrice. Modelul produs de firma americana se numeste Tango T600, un automobil electric surprinzator de performant, dar pentru care nu ai nevoie de permis de conducere.

"Masinuta supersonica"

Masina are o lungime de doar 2,56 m, o latime de 99 cm si o inaltime de 1,52 m, ce permite accesul in interior pentru doua persoane, este foarte usor de condus si poate fi parcata chiar si perpendicular pe trotuar. Propulsia este asigurata de cele doua motoare electrice, alimentate de baterii NiMH. Ca si modelul Tesla Roadster prezentat intr-o editie a ziarului Curierul National, Tango T600 poate ajunge de la 0 la 100 km/h in doar 4 secunde, ceea ce ii permite sa concureze cu cele mai pretentioase modele supersport din lume la ora actuala ce se bazeaza pe tehnologiile clasice. Mai mult, aceasta “masinuta supersonica” are un cuplu maxim de 1.356 Nm si poate atinge o viteza maxima de 240 km/ora.

La intrebarea: "Cum de nu se dezintegreaza la o asemenea viteza?", cei de la Commuter Cars au raspuns prin faptul ca e bine de stiut ca modelul Tango cantareste 1.364 kg, o greutate suficienta pentru a oferi un comportament dinamic foarte bun. Autonomia este intre 96 si 257 km, in functie de regimul de functionare, iar bateriile se incarca in proportie de 80% in doar 10 minute, de la o banala priza electrica. Modelul Tango T600 este o masina de lux, foarte performanta, caroseria este din fibra de carbon, suspensiile sunt asemanatoare cu cele ale masinilor de curse, la interior este tapitat cu piele Connolly, iar masina este echipata cu un sistem stereo de 400W, suficient de puternic pentru a multumi cei mai exigenti "tunneri".

Cei de la Commuter considera noul model Tango T600 drept vehiculul suprem al Commuter, acesta putand concura in usurinta de a se strecura printr-un trafic aglomerat cu multe motociclete, iar dimensiunile sale reduse ii permit sa fie parcat chiar si in cele mai mici spatii, neaccesibile altor masini. Masina poate fi echipata cu doua seturi de baterii ce se bazeaza pe concepte diferite, unul se bazeaza de baterii de tipul litiu-ion, care este mai scump, iar celalalt set format din baterii cu elementi din plumb in baie de acid, care este mai ieftin. Masina poate fi echipata dupa preferintele cumparatorului, in functie de banii pe care doreste sa-i cheltuiasca pentru aceasta masina.

Modelul este disponibil la vanzare

Omologata in Statele Unite ale Americii, Tango nu costa decat… 100.000 de dolari, fiind accesibila doar ecologistilor mai norocosi, precum celebrul George Clooney, care nu se sfieste sa se deplaseze cu aceasta insolita "creatura" tehnica, pentru conducerea careia nici macar nu ai nevoie de permis, sustin cei de la Commuter Cars.

Pentru Statele Unite, modelul Tango T600 va fi livrat catre clienti sub forma de subansamble, urmand ca cei care il cumpara sa-l asambleze singuri, insa compania spune ca nu este nevoie de mai mult de o zi pentru a asambla masina. Pentru Europa, insa, modelul va fi livrat complet asamblat. in momentul comenzii, cumparatorul va trebui sa depuna o suma de 10.000 de dolari, existand totusi posibilitatea ca acesti bani sa fie inapoiati cumparatorului in cazul in care acesta nu mai doreste achizitionarea masinii.
Fondatorul si directorul executiv al Commuter Cars, Rick Woodbury, a salutat lansarea noului model, iar faptul ca se accepta deja comenzi este un lucru si mai bun.

"Decizia Commuter Cars de a scoate pe piata acest model si de a incepe sa accepte comenzile primite in vederea achizitionarii acestui model este un pas foarte important in istoria companiei noastre si suntem recunoscatori si multumim primilor nostri clienti care au comandat deja modelul Tango T600", a declarat Woodbury.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.