Corespondentul in Romania al ziarului sarbesc "Politika", Milan Petrovici (foto), un veteran al jurnalismului si fost partizan in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ne ofera o transpunere literara a uneia dintre povestile adevarate pe care
Corespondentul in Romania al ziarului sarbesc "Politika", Milan Petrovici (foto), un veteran al jurnalismului si fost partizan in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ne ofera o transpunere literara a uneia dintre povestile adevarate pe care le-a trait in cei 60 de ani ai carierei sale de jurnalist. Cum gazetaria se apropie uneori foarte mult de munca de informatii conspirata, intalnirile dintre ziaristi si ofiteri de informatii pot fi destul de dese si pot lua diverse forme. In cazul de fata, tanarul Petrovici, refugiat in Romania, este contactat, in 1950, de o frumoasa spioana a Securitatii iugoslave, aflata in misiune in tara noastra. Intre cei doi se infiripa o idila; personala sau profesionala, nici azi nu se stie. Reteaua Securitatii lui Tito este insa descoperita de Securitatea Romana. Tanara Vida Nedici, sublocotenent in UBDA (Directia Securitatii Statului), este arestata, cu mai putin de o zi inainte de noaptea in care Milan Petrovici urma sa-i ceara mana. Relatiile dintre Romania si Yugoslavia erau incordate in urma directivelor Moscovei si politicii independente a Belgradului. Spionii sarbi sunt judecati sumar, intr-un proces public larg mediatizat. Si condamnati. Desi Milan Petrovici a evitat sa dezvaluie identitatea vechii sale iubite, ZIUA a descoperit-o in Arhivele ziarului Scanteia - devenite intre timp documente istorice - in care este prezentata lista spionilor si condamnarile acestora. Scanteia facea titluri de senzatie: "Orice om muncitor din tara noastra clocoteste de manie afland ticalosiile savarsite de spionii titoisti", "Tradatorii si spionii titoisti si-au primit pedeapsa!" etc. Frumoasa Vida a fost condamnata la moarte. Devastat, Petrovici isi inabusa sentimentele. Restrictionarea accesului la informatii din perioada comunista nu ii permite sa afle cum s-a executat pedeapsa. Dupa 57 de ani, intamplator, afla insa adevarul: potentiala sa fosta iubita si sotie traieste. Ia decizia sa o vada. Povestea sa, mai jos, in exclusivitate pentru "Dosare Ultrasecrete". (Victor RONCEA)
In miezul unei zile toride de iunie a anului 2007, trecatorii de pe strada Zdravko Celar din Belgrad puteau zari un venerabil domn, inalt, trecut de 80 de ani. Era cam toropit de caldura, intr-o camasa impecabil apretata si cu cravata. In maini tinea un impresionant buchet de trandafiri rosii. Se mai oprea uneori intrebandu-se unde s-o afla intrarea a patra a unei cladiri neobisnuit de lungi. Trecuse de cateva ori de-a lungul ei, dar n-o gasea nicicum. Incepuse sa se enerveze si sa asude. Pana ce, in fine, un tanar il lua de mana si il duse pana la mult cautata intrare, plasata de dupa niste ingradituri, la capatul laturalnic al edificiului. Inca in forma, batranul domn Milan era, totusi, belgradean get beget, crescut in cartierul Dorcolor. Inainte sa sune la usa apartamentului mult cautat, isi drese glasul, isi potrivi cravata si respira adanc. Auzi ecoul soneriei de partea cealalta a usii. Auzi pasii inceti care se apropiau. Iar cand usa se intredeschise temator, in fata lui se ivi o batrana marunta, o bunicuta complet incaruntita, in papuci.
Trecura secunde pana ce ea intinse in sfarsit mana si zise: "Buna, intra!". Acele secunde care comprima decenii.
Fiindca batranica Vida si belgradeanul din Dorcolor se regaseau intre patru ochi pentru prima oara dupa nu mai putin de 57 de ani. Ultima lor intalnire se petrecuse in Bucuresti, la inceputul anilor '50 ai secolului trecut. Atunci s-a si infiripat o poveste nemaipomenita, cioplita cu dalta boanta a vietii...
Anii '50,
in Bucurestiul comunist
In ajunul unei primavaratice zile a indepartatului an 1950, tanarul Milan, chipes nevoie mare, proaspat ras si dat din belsug cu apa de colonie, plin de sine, suna la usa unei vile din Cotroceni, mai exact pe strada Dr. Lister. Venea la intalnirea stabilita cu frumoasa, tanara si cocheta Vida, al carei par negru si carliontat era atat de provocator. Se vazusera deja de cateva ori si se placusera.
In rochia sa decoltata, fata cobori cateva trepte si arunca o privire pe strada. In stanga si-n dreapta. Se simtea ca este incordata. Cand o intalnise anterior, i se paruse de o feminitate mandra, chiar orgolioasa, oricum, foarte stapana pe ea. Acum insa era vizibil tulburata, confuza, chiar ii tremurau buzele. Parca vorbea de una singura. Era agitata, simteai ca parca e incoltita. Milan a intrebat-o daca i s-a intamplat ceva. "Nu, absolut nimic. Nu-mi place mie ceva... Stii ce? Cauta-ma altadata, poate o sa ne mai vedem cu alt prilej. Acum nu prea sunt in apele mele..."
In aceeasi noapte, Vida N., sarboaica din Banatul romanesc, sublocotenent in Serviciul de Informatii al Securitatii iugoslave, era arestata sub acuzatia ca lucreaza clandestin pentru UDBA lui Tito (Directia Securitatii Statului).
Nesortitul ei iubit belgradean a aflat despre toate astea din ziare, care abundau de stiri rasunatoare despre "demasacarea spioanei titoiste". Era ravasit. Rememora fiecare detaliu al ultimei lor intalniri ratate. "Doamne, in ce m-am bagat?", repeta in sinea lui.
Condamnata la moarte prin impuscare
S-a scris, ceea ce s-a sustinut si la proces, ca Vida N. a participat la toate audierile iugoslavilor refugiati in Romania dupa faimoasa Rezolutie Informbiro din 1948. Ea redacta procesele verbale ale interogatoriilor, traducea in limba romana si dactilografia depozitiile emigrantilor politici. Insa, intre pagini punea hartii de indigo pe care, ca ofiter al UDBA, le preda apoi "agentului de legatura" iugoslav. Asa stand lucrurile, tot ceea ce emigrantii anti-titoisti declarau "confidential" la Bucuresti era imediat cunoscut la Belgrad. Astfel au cazut multe legaturi clandestine, multi sarbi au fost arestati si trimisi in inchisoare chiar si la Goli Otok, insula din Marea Adriatica devenita lagar concentrational pentru detinutii politici anti-titoisti, supranumita si "Gulagul iugoslav".
Tribunalul militar a condamnat-o pe tanara banateanca la moarte prin impuscare. Abia implinise 26 de ani.
Iubiti
din tabere inamice
Belgradeanul a suportat cu greu lovitura. Ii parea tare rau de frumoasa fata. Dar intepenise la gandul ca el si ea faceau parte din tabere inamice. Vida ii era dusman fatis. Pentru ca si Milan era emigrant politic; se sustrasese razbunarii lui Rankovici, atotputernicul ministru al politiei din timpul regimului Tito. A fost primul care, in august 1948, a trecut Dunarea inot si a primit azil in Romania.
Pe atunci Vida nu lucra inca in serviciul bucurestean militar de traduceri, asa incat primele declaratii ale emigrantului nu au avut cum sa treaca prin mainile ei; adica n-au ajuns, copiate cu indigo-ul, si la UDBA.
Ceva mai tarziu, Milan a intalnit-o intamplator pe banateanca si a inceput imediat sa o curteze. O placuse de la prima vedere pe tanara, frumoasa si trupesa Vida. Din mai multe ratiuni. In primul rand, vorbeau amandoi limba sarba, ceea ce pentru el era o mare usurare. Romana ii era cam straina. In plus, erau, oarecum, colegi. Si el, inainte sa ajunga in Romania, fusese ofiter. Totusi, pentru Milan totul fusese "decis" din clipa in care o vazuse pe Vida in fusta stramta si incaltata cu cizme cazone. Probabil ca acest detaliu fusese hotarator, desi atunci nu il constientizase. Acest "viermisor" freudian merita o explicatie aparte.
Partizanii si rusoaicele
In anul 1944, tanarul Milan participa ca voluntar in armata de partizani. A luptat pe frontul de la Srem, apoi in Bosnia. Dupa eliberarea localitatilor Bjelina si Brcko, a primit gradul de ofiter. A ajuns stegar. Ranit in luptele de eliberare a localitatii Slavonski Brod, a fost transportat la Spitalul Militar din Belgrad. Razboiul era inca in toi cand el, insanatosit, de altfel geometru cu studii, a fost transferat la abia infiintata scoala militara de Geodezie aflata in inima Belgradului, in parcul Kalemegdan. Acolo, pomenitul viermisor freudian s-a furisat in creierul lui. Scoala de Geodezie era, evident, obiectiv militar. Astfel stand lucrurile, cat a durat razboiul, institutia trebuia aparata de atacurile aeriene. Misiunea a fost incredintata detasamentului artileriei anti-aeriene al Armatei Rosii. Mai precis, unui pluton format doar din femei. Din femei foarte tinere.
Acest pluton pur feminin "scotea untul" din toti cursantii scolii militare. Ori de cate ori plutonul planturoaselor rusoaice blonde marsaluia prin curtea din fata cazarmii, tuturor le ploua in gura. Sanii obraznici ai "antiaerienelor" provocau suspinele ofiterasilor sarbi. Data fiind "moralitatea partizana" care le fusese inoculata, rusoicutele erau intangibile pentru ei. Privilegiatul care se bucura de contactul nemijlocit cu ele era comandantul scolii, un general sloven, inalt si cu alura distinsa, fost ofiter geodez in armata regala iugoslava. Acesta iesea la plimbare in Kalemegdan cu comandanta detasamentului rusesc, o foarte agreabila capitanita. Uneori, spre seara, era vazut plecand cu automobilul in oras, insotit de exaltatele rusoaice.
Tare-l mai invidiau tinerii cursanti. Erau chiar gelosi. Si faceau tot soiul de glume. Mintile lor infierbantate plasmuiau fel de fel de naluci erotice.
Milan, smecheras de oras, era tartorul acelor glume sexy, care pe atunci se numeau altfel, si isi amuza colegii zicandu-le: "Eu nu le-as face nimic rusoaicelor. Ci le-as dezbraca la piele si le-as lasa doar in cizme. Inchipuiti-va trupurile sculpturale si atat de fragede ale acestor fete, in cizmele lor grosolane". Aceasta "provocare" inflacara firile patimase. Iar Milan trecea drept un "fante" versat. Evident ca pe atunci nici nu putea visa ca acea fantezie a lui avea sa-i revina in minte cinci ani mai tarziu, cand a intalnit-o la Bucuresti pe atragatoarea Vida, in cizmele ei cazone.
In acea primavara a anului 1950, cand a sunat la usa apartamentului bucurestean al sublocotenentului de securitate, care era tanara sarboaica din Banatul romanesc, Milan pastra in subconstient imaginea care il subjugase. Numai ca nici de data aceasta norocul nu i-a suras. Imaginea a ramas doar in mintea lui. Nu s-a concretizat niciodata. Seducatoarea banateanca a fost arestata si condamnata la moarte.
Gratiata de Gheorghiu Dej, erou national
la Belgrad
Dupa arestarea fromoasei Vida, Milan a suferit, dar s-a impacat cu soarta. Viata mergea mai departe; pentru unii cursul era crestat cu o dalta mai boanta, pentru altii cu o dalta mai ascutita. Niciodata nu se stie daca sculptura daltuita de viata va fi frumoasa, tradatoare, acceptabila, urata ori anevoioasa...
In anul 1954, dupa impacarea lui Tito cu Hrusciov, conducatorul comunist roman, Gheorghe Gheorghiu-Dej, avea sa-i comute Videi pedeapsa cu moartea si apoi s-o gratieze. Iar in anul 1956, ea a fost transferata la Belgrad si declarata erou national. Ani de zile a lucrat, se spune, la un service auto din Belgrad. Astazi abia isi duce zilele dintr-o pensie amarata.
Dupa mai bine de jumatate de secol, nesortitul ei iubit belgradean a aflat, cu totul intamplator, dintr-o discutie cu un academician sarb, ca Vida traieste, ca e sanatoasa, si ca locuieste in Belgrad. A obtinut chiar si numarul ei de telefon. Nestiind nici el de ce o face, i-a telefonat din Bucuresti si si-au fixat o noua intalnire. Dupa 57 de ani! Bunicuta banateanca si bunicutul dorcolar au stat frumos de vorba. Trecutul a fost rar pomenit. Si-au cainat mai degraba reumatismele si batranetile. Amandoi isi reglementasera legatura cu tara in care erau nascuti. Parul ei este alb ca neaua. Nici nu e de mirare: fusese de trei ori in fata plutonului de executie. Lui, insa, nu-i dadea pace un gand. Din pura curiozitate, ori din mai stiu eu ce orgoliu masculin, tare ar fi vrut sa stie daca, in tinerete, Vida il luase la ochi doar pentru ca era chipes, ori pentru ca primise sarcina de a obtine de la el informatii, pe care mai apoi le-ar fi transmis catre UDBA. N-a indraznit sa rosteasca aceasta intrebare. La urma urmei, si chiar daca ar fi fost pusa, ce s-ar fi schimbat? Destinul lui si destinul ei erau deja ferm daltuite, pana la capat. Pana si dalta s-a frant...
Traducere din limba sarba, Mariana StefAnescu


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.