Facturile pot fi intocmite in orice limba oficiala a statelor Uniunii Europene, insa ele trebuie traduse in limba romana la cererea autoritatilor de control, potrivit modificarilor din Codul Fiscal, aprobate ieri prin hotarare de Guvern.
Incep
Facturile pot fi intocmite in orice limba oficiala a statelor Uniunii Europene, insa ele trebuie traduse in limba romana la cererea autoritatilor de control, potrivit modificarilor din Codul Fiscal, aprobate ieri prin hotarare de Guvern.
Incepand cu acest an a fost abrogata legislatia privind factura fiscala cu regim special, intrucat, prin eliminarea barierelor vamale dupa aderarea Romaniei la UE, marfurile circula insotite de facturi emise de fiecare stat membru, care trebuie recunoscute in statul care realizeaza achizitia intracomunitara. In ceea ce priveste baza de impozitare, aceasta poate fi inscrisa in valuta, insa suma taxei trebuie inscrisa si in lei daca operatiunea nu este scutita de taxa.
Printre modificarile Codului Fiscal, aprobate de Parlament in luna iulie a anului trecut si intrate in vigoare la 1 ianuarie 2007, se numara si introducerea prevederilor referitoare la facturarea electronica, aplicabile de la data aderarii.
Astfel, persoanele impozabile stabilite in Romania trebuie sa emita facturi catre beneficiarii livrarilor de bunuri sau prestarilor de servicii, care contin elementele prevazute de Codul Fiscal, insa semnarea si stampilarea facturilor nu sunt obligatorii.
Factura trebuie sa contina in mod obligatoriu numarul de ordine, data emiterii facturii, denumirea, adresa si codul de inregistrare al firmei care emite factura, precum si al cumparatorului, codul de inregistrare in scopuri de TVA, denumirea si cantitatea bunurilor livrate, baza de impozitare pentru fiecare cota, indicarea taxei colectate, referiri la alte facturi emise anterior.
Firmele din Romania care realizeaza sau intentioneaza sa realizeze o activitate economica ce implica operatiuni taxabile si/sau scutite de TVA cu drept de deducere trebuie sa solicite la Fisc inregistrarea in scopuri de TVA. Regimul de tiparire si numerotare pentru facturi va fi stabilit de firmele mentionate, factura urmand sa fie identificata printr-un numar de ordine, in baza uneia sau a mai multor serii.
Firmele sunt obligate sa depuna la Fisc, pana la 25 iulie, o lista in format electronic a facturilor emise in perioada ianuarie-iunie, pentru livrarile de bunuri si prestarile de servicii efectuate catre cumparatori sau beneficiari din Romania, raportarea avand o frecventa semestriala.
Lista va cuprinde, pentru fiecare factura emisa, numarul si data emiterii, denumirea si codul de inregistrare al cumparatorului sau beneficiarului, valoarea tranzactiei si taxa pe valoarea adaugata aferenta.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.