Noi in 2007

Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana la 1 ianuarie a.c.
a avut ca principal suport o
viziune politica avansata a
Bruxelles-ului asupra largirii casei comune. O conjunctura favorabila extinderii, desenata in imprejurari specifice, a determinat virajul brusc de la deschiderea usilor incetul cu incetul la politica usilor larg deschise dintr-o data pentru un numar de 14 tari aspirante la aderare. Zece au intrat in mai 2004, doua (Romania si Bulgaria) au deja un stagiu de o saptamana, iar alte doua (Croatia si Turcia) sunt pe lista de asteptare. Faptul ca Romaniei i s-au deschis portile din considerente cu deosebire politice nu arunca insa nicidecum in plan secundar criteriile economice. Dimpotriva, importanta acestor criterii creste tot mai mult. De fapt, trece in prim-plan.

Iata contextul in care se nasc probleme greu de rezolvat, dupa ce, timp de 17 ani, societatea romaneasca s-a luptat cu boala grava a lipsei de eficienta in economie. De fapt, s-a luptat o jumatate de secol cu aceasta boala, dar tranzitia a agravat-o. Tratamentele aplicate pana acum, cu deosebire in anii a€™90, au urmarit mai mult tinerea bolnavului ""in picioare"" si mai putin insanatosirea totala.

Amenda am platit-o deja. Am platit-o in primul rand in industrie, sector ce a avut de suportat greutatea personalului supraponderal, a costurilor exagerate, a risipei si a managementului prea putin performant. In acelasi timp, am platit-o prin restrangerea investitiilor interne. Din cauza ca a intarziat relansarea investitiilor, mult timp nu s-au nascut noi locuri de munca in sectoarele rentabile, cu deosebire in servicii, care sa puna in functiune pompele de bani si sa absoarba forta de munca disponibilizata din intreprinderile nerentabile. Totodata, Romania a ramas in urma principalilor sai parteneri in raport cu gradul liberalizarii economice. Din toate aceste motive - si din multe altele - economia romaneasca abia de cativa ani reuseste sa sustina in conditii ceva mai bune bugetul si sa asigure cresterea puterii de cumparare a monedei nationale.

Deficitul sectorului public
ne-a dat si el dureri de cap ani la rand, muscand zdravan din produsul intern brut. Inflatia anuala a ramas relativ inalta, chiar daca in scadere, depasind de doua ori si jumatate media Uniunii Europene. Costurile unitare ale fortei de munca, impulsionate mai ales de cresterile salariale din sectorul public, continua
sa fie mai ridicate decat nivelul
productivitatii si eficientei. Tezaurul public a avut putine sanse de redresare intr-o societate care si-a pastrat tendinta de a privi statul ca pe o sursa nelimitata de fonduri. Industria a atras subventii din
fondurile destinate spitalelor si invatamantului, iar fortei de munca
i s-au asigurat salarii neacoperite
cu performanta economica. Numai dinamismul remarcabil al unor mici sau mari companii romanesti, intr-un climat economic adeseori ostil, dar sustinut de performantele macroeconomice, a contribuit la ruperea lantului stagnarii.

Schimbarea a inceput in anul 2000. In fata unor criterii stricte pentru aderarea la Uniunea Europeana, Romania a inteles ca, desi este un stat european prin traditie, prin spirit si prin cultura, vioara intai trebuie sa fie economia. Pentru ca numai cu o economie eficienta si competitiva vom putea obtine, dupa aderare, un loc bun la masa integrarii europene. In saltul catre o noua economie, preponderent de piata, au inceput sa fie simplificate reglementarile, sa fie inchise canalele de risipa, sa fie ridicate stavilare in calea indolentei, sa fie reconstituit mediul de afaceri pe baze competitive. Si iata ca 2006, de care abia ne-am despartit, a fost cel mai bun an al economiei romanesti din 1989 si pana in prezent.

Dar mai e mult pana departe. De rezultatele din 2007 si din anii viitori in Uniunea Europeana depinde bunastarea societatii romanesti. Ramane sa alegem. Sa optam intre sala de asteptare, in care adeseori ne-am complacut, si zona unor actiuni in forta pentru consolidarea financiara a intreprinderilor viabile; si, mai ales, pentru depasirea starii financiare fragile din acele intreprinderi in care se irosesc resurse si se aduna pierderi. Criza de timp e deja avansata. Asa ca nu va putea fi evitata atacarea de urgenta a restructurarii economiei reale pe noi baze competitive. Etapa cea mai dura si cea mai grea.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe