Rusiile vor unificarea. Rusia si Belarus discuta inca din 1997 despre realizarea unei ""Uniuni statale"", insa tatonarile au cunoscut o noua dimensiune o data cu ajungerea la putere a fostului ofiter KGB Vladimir Putin. Presedintele rus s-a intalnit

Rusiile vor unificarea. Rusia si Belarus discuta inca din 1997 despre realizarea unei ""Uniuni statale"", insa tatonarile au cunoscut o noua dimensiune o data cu ajungerea la putere a fostului ofiter KGB Vladimir Putin. Presedintele rus s-a intalnit ieri cu Alexander Lukasenko, liderul de la Minsk. Cei doi lideri s-au intretinut timp de cateva ore la Kremlin, candva locul de unde Stalin scruta Moscova de la fereastra resedintei sale.
BUGETUL. Cel mai important subiect a fost aprobarea unui buget comun pe anul 2007, lucru ce s-ar putea concretiza la o viitoare sesiune parlamentara comuna. Discutiile initiale, in 1997, au plecat de la premisa crearii unei uniuni cu o economie comuna, insa ele au fost ingreunate de dispute privind modul de gestionare a energiei. Pana acum, Rusia vindea titei Belarusului, iar aceasta tara il prelucra in propriile rafinarii, pentru a-l vinde mai departe, fara a plati insa nici un fel de taxa la bugetul de stat al Rusiei. Marti insa, rusii au anuntat ca vor creste pretul la barilul de titei, decizie ce a fost primita cu iritare la Minsk. Moscova finanteaza insa direct dictatura tarii-satelit, prin faptul ca ofera gaz la doar 46 de dolari mia de metri cubi, in conditiile in care restul statelor platesc intre 100 si 300 de dolari pe aceeasi cantitate.
CARE RUBLA? Cele doua state discuta despre introducerea unei monede comune, insa nu au cazut de acord decat asupra denumirii: rubla. Moscova insista pentru introducerea rublei rusesti, in timp ce Minskul doreste o noua moneda. In planul initial de uniune statala, uniunea vamala ar fi trebuit sa fie unul dintre primii pasi facuti in directia unificarii. Insa tocmai discutiile din jurul monedei au sistat mai mereu negocierile.
FARA NUMAR. Conform actualei Constitutii ruse, o persoana nu are dreptul decat la doua mandate. Vladimir Putin a declarat in mai multe randuri ca va respecta Constitutia. Analistii independenti se intreaba insa ce decizie va lua presedintele rus daca Uniunea Rusia - Belarus va adopta o noua Constitutie. Lukashenko se afla deja la al treilea mandat de presedinte, cu toate ca nici Constitutia belarusa nu prevede decat maximum doua mandate.
AVOCATUL DIAVOLULUI. Statele Unite au incercat sa ridice in Consiliul de Securitate al ONU situatia detinutilor politici din Belarus. SUA sunt nelinistite de incalcarea drepturilor omului in cazul liderului opozitiei democratice din aceasta tara, Alexander Kozulin, care a primit o pedeapsa de cinci ani si jumatate de inchisoare pentru ""organizarea unor manifestatii ilegale"". Cu toate acestea, Moscova s-a opus discutarii subiectului, chiar prin vocea lui Serghei Lavrov, ministrul sau de Externe.

Ultimul bastion


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.