Din nou scandal in Alianta "Dreptate si Adevar" PNL-PD, din nou competitie intre Guvern si Presedintie, intre premier si seful statului: cel dintai a lansat intempestiv tema retragerii militarilor romani din Irak, facand, impreuna cu colegii liberali
Din nou scandal in Alianta "Dreptate si Adevar" PNL-PD, din nou competitie intre Guvern si Presedintie, intre premier si seful statului: cel dintai a lansat intempestiv tema retragerii militarilor romani din Irak, facand, impreuna cu colegii liberali, foarte neplacute erori de strategie politica si de procedura; ceea ce a provocat nu numai reactia corecta a presedintelui, de indepartare a pericolului ca Romania sa treaca in ochii strainatatii drept un partener pe care nu se mai poate conta, ci si un contraatac virulent ("puci impotriva Romaniei" etc.). Situatie in care orice analiza a guvernarii de la Bucuresti trebuie sa revina la chestiunea esentiala a stabilitatii Aliantei liberal-democrate. Sau a instabilitatii ei, a perspectivelor de ruptura. Cat sens au aceste vesnice tensiuni "dintre palate" - Cotroceni-Victoriei, Basescu-Tariceanu, PD-PNL, cu extensiile lor conflictuale din ce in ce mai numeroase? O eventuala dizolvare a Aliantei ar avea - la randul ei - sens? Dar mentinerea ei ce baza mai are?
Sa examinam o clipa cel mai recent sondaj de opinie, realizat de Biroul de Cercetari Sociale (dat publicitatii pe 2 iulie, dupa o cercetare realizata in perioada 22-29 iunie). Alianta PNL-PD continua sa fie sustinuta de aproape jumatate din electorat: 46,7%. Daca cele doua partide ar candida separat, votantii s-ar imparti ca si egal: 47,5% dintre electorii Aliantei ar opta pentru PD, 45,3 pentru PNL. In cazul unui scrutin anticipat, liberalii si democratii ar obtine - deci - majoritatea in Parlament (prin rotunjirea scorului cu procentele formatiunilor care n-ar atinge pragul de acces in Parlament). Daca ar mentine colaborarea cu UDMR, Alianta ar beneficia de o stabilitate de-a dreptul confortabila. In orice caz, nici in actuala configuratie parlamentara, nici in eventualitatea unor alegeri, nu se intrevad alte combinatii posibile la guvernare: n-au aparut noi parteneri plauzibili (peste pragul de 5% a urcat doar gruparea Gigi Becali-Steaua, dar pe culoarul PRM), iar asocierea - in viitorul apropiat - cu PSD ar fi compromitatoare pentru oricare dintre acuzatorii de pana acum ai fostului "partid-stat", corupt si "mafiotizat", inca nereformat, poate chiar nereformabil.
S-a mentinut - insa - baza colaborarii liberal-democrate? Evident: integrarea europeana, reforma si dezvoltarea societatii romanesti in directia "occidentalizarii" sunt principalele puncte pe agenda strategica a ambelor partide. Relatia lor s-a deteriorat grav din cauza conflictelor, a ciocnirilor intre persoane, acum ultragiate, greu de impacat, de readus la sentimentele de colegialitate de dinainte. Dar, privind lucrurile in ansamblu, dincolo de asperitatile concrete, nu exista motive de despartire. Mai mult decat atat, PNL si PD sunt "condamnate" sa coabiteze, de vreme ce alta solutie de guvernare a tarii nu se intrevede.
Cum vede populatia aceasta stare conflictuala din Alianta? Sondajul BCS indica o atitudine moderata, rationala: 32% dintre repondenti considera ca disensiunile din PNL ("disidenta" Stolojan, "gruparea" Valeriu Stoica) trebuie rezolvate prin incetarea atacurilor publice (doar 14% cred ca "nemultumitii" ar trebui exclusi, alti 14% ar opta pentru suspendarea temporara) si 50% dezaproba preluarea de catre democrati a Elenei Udrea, deci se delimiteaza de criticile anti-PNL dinspre PD-Cotroceni.
La toate acestea se adauga foarte interesantele raspunsuri la intrebarea privitoare la principalele actiuni din ultima vreme ale presedintelui tarii. Atat proiectul alegerilor anticipate, cat si criticile repetate la adresa primului-ministru si "promovarea Elenei Udrea ca portavoce" (formularea din sondaj) au mai multi oponenti decat sustinatori: 45-39% (impotriva, respectiv in favoarea anticipatelor), 47-44% (atitudinea fata de "criticarea in public a lui Calin Popescu-Tariceanu), 65-16% (contra, respectiv pentru promovarea Elenei Udrea). Singura decizie a lui Basescu aprobata de o majoritate (dar nu larga) a populatiei este aceea de a se opera de hernie in Austria (52% de acord, 33 impotriva). Dar aici nu e vorba despre confirmarea unei atitudini politice, ci despre o atitudine critica a cetatenilor fata de sistemul romanesc de sanatate, in care nu au incredere!
Revenind la tensiunile din Alianta, e limpede ca electoratul nu le vede cu ochi buni. In consecinta, incepe sa se gandeasca la alte variante pentru sefia statului decat aceasta, a unui presedinte conflictual: 32% dintre repondentii sondajului l-ar vota din nou pe Basescu, dar 31% ar opta "pentru un alt candidat".
Verdictul care decurge din aceste aproximari procentuale e cat se poate de inechivoc: populatia nu vede in acest moment alta varianta de guvernare decat Alianta PNL-PD si considera ca trebuie sa inceteze conflictele dintre partide si "dintre palate". Poate ca ar fi nevoie ca protagonistilor sa le explice cineva - cineva cu suficient prestigiu - ca e obligatoriu sa se potoleasca odata! Poate o noua initiativa a societatii civile, ceva gen "Coalitia pentru impacarea Aliantei"!


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.