Japca pe Enescu

Principiile, cum ar fi spus fabulistul, sunt bune doar pentru catei, nicicum pentru demnitarii unei tari ca Romania, tara fara cultura organizationala, fara mecanisme transparente, fara criterii masurabile si predictibile! Dublul standard, frate cu balcanismul ce susura in urechi a pesches ori despotism luminat, a construit, a cata oara dupa Revolutie, o scena demna de noua nobilime politica. Parinte al principiilor si perspectivelor Dreptei in Romania, aspirat de liberalii de vita veche de la Putere, Adrian Iorgulescu, actualul si trecatorul ministru al Culturii, lasa cauza pentru care a luptat si a scris in eterul initiatilor si da de pamant cu mostenirea Enescu, asa cum este ea consfintita prin actul de donatie al Marucai Cantacuzino din 1967. Pe ministrul de acum nu-l mai intereseaza nici dreptul inalienabil al proprietatii, nici vointa testamentara, ci numai si numai interesele domniei sale de fost presedinte al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania (UCMR). Despre cum e sa fii tratat ca o persona non grata pe o proprietate ce ti se cuvine, despre hartuieli ce amintesc de anii negrii ai politiei politice in Romania, puteti citi intr-o ancheta facuta exclusivitate de ZIUA.
Donatia din 1967 si prevederea Mariei George Enescu
Pe Calea Victoriei nr.141, trecatorul mai mult sau mai putin grabit poate admira "palatul cu lei", cladire construita intre 1898 si 1900, dupa proiectul arhitectului I. D. Berindei, in stilul baroc francez al epocii Ludovic al XVI-lea. Proprietarul, Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost Presedinte al Consiliului de Ministri, a fost poreclit "Nababul" pentru fabuloasa sa avere. Dupa moartea "Nababului", cladirea a revenit fiului sau Mihai, care, decedand in 1929, a lasat-o prin testament sotiei sale Maruca, recasatorita ulterior cu George Enescu. In 1967, Maria (Maruca) George Enescu lasa un act de donatie prin care pecetluieste soarta acestei cladiri ce o avusese in proprietate: Muzeul "George Enescu", format din trei corpuri de cladiri, cu tot terenul aferent inclusiv curtea. Una din conditiile donatiei prevedea ca "Muzeul George Enescu ce poarta numele marelui disparut si care prin activitatea ce depune ii aminteste memoria si numele, sa nu fie impiedicat niciodata si de nimeni in continuarea menirii sale si sa ramana in permanenta sub tutela exclusiva a Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta". Semnatara actului aminitit isi lua in actul de donatie si o necesara prevedere: "Nerespectarea totala sau partiala a uneia din clauzele aratate mai sus, atrage de la sine revocarea imediata si fara vreo formalitate a acestei transmisiuni de drepturi ce face obiectul prezentului act". Dupa aproape 30 de ani, prevederea Marucai incepe sa aibe, din pacate, chiar si temei legal!
Memoria compozitorului cinstita cu un restaurant
Palatul Catacuzino, iunie 2006. Ai un aparat de fotografiat la gat, treci de rafinatele feronerii ale portilor mari, de nabab, si incerci sa surprinzi pentru tine si istorie frumusetea cladirii. Apar un body-guard si un paznic, unul de la "UCMR", altul de la "Muzeu". Omul de la "Muzeu" iti spune ca numai o jumatate a cladirii o poti "imortaliza", partea "Muzeului", restul, se uita la tine fioros body-guard-ul de la "UCMR", de dupa gard! Intri in Muzeu si afli ca doar trei camere din ditamai Palatul sunt pentru vizitare. In spatele cladirii, intr-o curte, mai sunt de vazut alte trei camere, mult mai mici decat cele din Palat, in care afli ca genialul compozitor prefera sa locuiasca. Asta-i tot ce tine de memoria si numele lui George Enescu! Aproape 10% din Palatul donat Statului Roman pentru "numele marelui disparut" apartine Muzeului National George Enescu. Diferenta, aproape 90% din spatiu, e folosita de Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania (UCMR). In loc de "memoria si numele lui George Enescu" avem restaurantul "La Taifas", intr-unul din imobilele Muzeului, firme din domeniul industriei publicitatii, Euro RSCG Bucharest, MPG Media Planning Goup, organizatii dedicate domeniului muzical, organismul de gestiune colectiva a drepturilor de autor UCMR-ADA, Editura Muzicala si revista Muzica. Toate acestea intr-o cladire de patrimoniu, aflata pe Lista Monumentelor, si dedicata testamentar exclusiv lui George Enescu. Fara aprobarea proprietarului, Muzeul Enescu, desi acesta a facut in ultimii ani numeroase avertizari conducerii UCMR cu privire la subiectul subinchirieriilor ilegale!
Chiriasul are mai mult decat proprietarul
In 1991, Ministerul Culturii, condus de catre Andrei Plesu, cu Eugen Vasiliu subsecretar de stat, si Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor, avandu-l ca presedinte pe Pascal Bentoiu si ca vicepresedinte pe Adrian Iorgulescu, au incheiat o Conventie prin care, desi este citat inca de la inceput actul de donatie al Mariei George Enescu, UCMR "se va bucura, pe o perioada de 30 de ani de folosinta spatiilor (...), fara nici o obligatie patrimoniala din partea sa, in considerarea aportului banesc adus la restaurarea si amenajarea imobilului, a obligatiilor asumate in ce priveste administrarea si intretinerea intregului complex, precum si a sprijinului ce-l va aduce in continuare, pe toate caile, pentru valorificarea mostenirii spirituale George Enescu". Aceasta conventie a fost urmata de un contract ce prevede, printre altele, urmatoarele: "Ministerul Culturii da in folosinta Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania imobilul din Calea Victoriei nr.141, compus din cladirea principala - "Casa cu lei" - mai putin subsolul, parterul si mezaninul pe partea dreapta, care sunt rezervate Muzeului "George Enescu", impreuna cu fosta locuinta a compozitorului. De asemenea, da in folosinta Uniunii cele doua cladiri situate pe latura proprietatii dinspre strada D. Lemnea (fostele grajduri (...)". Avem, iata, unul din primele mari paradoxuri cinice ale proprietatii in Romania post-revolutionara: proprietarul are mai putine drepturi decat propriul sau chirias, chiriasul isi intrece proprietarul printr-un drept gratuit pe 30 de ani!
O miza de 12 milioane de euro
Fostul presedinte al UCMR, intre 1991 si 2005, Adrian Iorgulescu, odata ajuns ministru al Culturii a fost preocupat printre primele sale masuri ministeriale de intoarcerea la MCC a Muzeului National "George Enescu" ajuns, in 2002, dupa descentralizarea facuta de ministrul PSD Razvan Theodorescu, sub finantarea Primariei Municipiului Bucuresti condusa atunci de Traian Basescu. Inalta preocupare ministeriala putea fi motivata si de indarjirea cu care directorul Muzeului National "George Enescu", una dintre cele mai mari pianiste ale Romaniei din toate timpurile, Ilinca Dumitrescu, s-a opus hegemoniei teritoriale exercitate de catre chiriasul UCMR in Palatul Cantacuzino. Astfel ca, nici pana la aceasta ora, desi prevederile legale cereau acest fapt, nu au putut fi realizate procedurile de intabulare si cadastru ale cladirii pentru simplul motiv ca UCMR, chiriasul, nu s-a sinchisit sa ofere actele necesare si, mai mult, sa ii lase pe experti sa realizeze masuratorile necesare. Obstinatia UCMR e data de evidenta ca acest proces de intabulare va consfinti statutul de proprietar al Muzeului National "George Enescu", situatie in care subinchirierile realizate de catre UCMR ar deveni fie ilegale, fie ar trebui negociate cu proprietarul de drept. La 1 aprilie 2006, printr-o Hotarare de Guvern, Muzeul a trecut sub tutela MCC, socotindu-se, astfel, ca a fost indeplinita doar o jumatate din clauza actului de donatie a Palatului Cantacuzino, cea referitoare la "tutela exclusiva a Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta". Dar ministrul a luat doar ce i-a convenit, restul textului cu privire la Muzeu, "sa nu fie impiedicat niciodata si de nimeni in continuarea menirii sale", fiind calcat in picioare. "UCMR, ne marturiseste Ilinca Dumitrescu, vrea sa aiba intreg Palatal Cantacuzino pentru scopuri obscure. Se doreste o inchidere a Palatului printr-o asa-zisa reamenajare a intregii expozitii si a cladirii, prin folosirea unor fonduri europene. Am fost pusi de MCC sa cerem aceste fonduri, de 12 milioane euro, cu toate ca nu trebuia neaparat inchisa expozitia. UCMR s-a considerat intotdeauna administratorii acestui Palat. Noi nu am putut avea acces la o serie intreaga de documente administrative. Iorgulescu are interese directe, legate, probabil, de banii europeni de restaurare a cladiri si de bunastarea UCMR la care a pus in ani umarul".
Comisie netransparenta si contestata
Dupa preluarea de catre MCC a Muzeului Enescu, a inceput hartuirea directorului, Ilinca Dumitrescu. O comisie de control de la MCC, care a inregistrat pe ascuns angajatii muzeului (inregistrari audio neautorizate!) si care a facut presiuni directe asupra personalului de aici, doar-doar va gasi ceva de rau, a trebuit sa recunoasca ca nu sunt nereguli. "Cu brutalitate si graba se incearca indepartarea mea tocmai pentru ca apar proprietatea Muzeului Enescu, Palatul Cantacuzino, pentru ca am tinut piept intruziunilor Uniunii pe aceasta proprietate", a declarat Ilinca Dumitrescu. Desi la 4 aprilie 2006, MCC a facut publice, pe pagina sa web, www.cultura.ro, comisiile de evaluare ale proiectelor de management prezentate de catre conducatorii unor insititutii aflate sub jurisdictia MCC, despre Muzeul Enescu din Bucuresti si despre Ilinca Dumitrescu nu s-a suflat o vorba. In fata acestei situatii, Ilinca Dumitrescu a facut o contestatie cu privire la numirea "unei comisii neobiective/adverse si cu interese" in care este contestata numirea unor membri ai comisiei si lipsa lor de obiectivitate. Mai mult, Ilinca Dumitrescu subliniaza, in documentul citat, asupra desfasurarii "unor proceduri de evaluare in absenta justificata a subsemnatei, care ma aflam in concediu medical, situatie facuta cunoscuta Comisiei si dovedita cu acte medicale. Mentionez ca am solicitat ca desfasurarea sustinerii proiectului de management sa aiba loc in prezenta mea, situatie in care Comisia era obligata legal sa amane desfasurarea acestei proceduri; fapt care nu s-a intamplat". Raspunsul ministrului la contestatia Ilinca Dumitrescu: "motivele invocate de dumneavoastra urmeaza a fi respinse ca neintemeiate". "Fata de imposibilitata dumneavoastra de prezentare la sustinerea probei interviului, pentru data de 31.05.2006, va comunicam faptul ca proba interviului va fi reprogramata", semneaza Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii si Cultelor. Nici-o vorba despre anuntul public pe Net, despre transparenta si criterii clare. "Am dat un proiect foarte bine alcatuit, spune Ilinca Dumitrescu, de 60 de pagini, cu idei interesante pentru ceea ce vreau sa fac in continuare la Muzeu, proiect care a fost, insa, evaluat de o comisie trucata".
Un caz de spionaj pentru Avocatul Poporului
Starea de tensiune din Palatul Cantacuzino, determinata, in primul rand, de o prevedere a Contractului din 1991 prin care chiriasul, UCMR, "se obliga sa asigure acces la aula cladirii principale a Muzeului pentru organizarea de catre acesta a manifestarilor culturale legate de patrimoniul spiritual G.Enescu", este la cote de avarie. Pentru a putea sustine concerte in Aula, Muzeul trebuie sa faca scrisori peste scrisori la UCMR ca sa poata primi acces. Accesul e mai ceva decat Linia Maginot! Pentru el, UCMR a pus in aplicare un plan de monitorizare video prin care stoca informatii despre cei din Muzeu. In 2005, un portar al Muzeului indreapta camera ce-l filma, declansand un caz demn de Avocatul Poporului. A doua zi, UCMR face o Nota Muzeului pe care il informeaza ca "in data de 01.02.2005, intre orele 17.40 si 17.45, la intrarea principala a Palatului Cantacuzino, paznicul de serviciu, angajat al muzeului George Enescu, a modificat pozitia camerei de supraveghere - conform fotografiilor anexate - folosind obiecte dure ce pot provoca deteriorari ale aparaturii si sistemului de supraveghere". Solicitata sa declanseze o "investigatie prin care sa se stabileasca in ce conditii a fost amplasat sistemul de supraveghere in incinta Muzeului", UCMR se face ca ploua si afirma ca sistemul "este pozitionat pentru a supraveghea Aula Palatului Cantacuzino si holul principal care duce spre acesta". Angajatii Muzeului, care s-au simtit urmariti de camera UCMR, sesizeaza Avocatul Poporului, solicitand "suspendarea functionarii camerei audio-video". Temeiul lor legal era dat de Legea nr.677/2001 pentru "protectia persoanelor cu privire prelucrarea datelor cu caracter personal si libera ciculatie a acestor date". Avocatului Poporului i se cerea sa dispuna "incetarea prelucrarii acestor date si stergerea integrala a datelor prelucrate, respectiv inregistrarilor audio-video, precum si memoriile de calculator in care acestea au fost stocate". In perioada 7-8 iulie 2005, Avocatul Poporului a efectuat o investigatie la UCMR in urma careia a trimis un raspuns oficial Muzeului: "In urma acestei investigatii, s-a dispus informarea persoanelor vizate in legatura cu supravegherea video a cladirii unde sunt instalate camerele video si notificarea operatorului la Avocatul Poporului (obligatie pe care si-a indeplinit-o). De asemenea, operatorul a fost indrumat cu privire la adoptarea masurilor de securitate pentru protejarea datelor cu caracter personal prelucrate, conform Ordinului Avocatului Poporului nr.52/2002. Pentru aspectele care intra sub incidenta Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, va informam ca am sesizat organele competente".
Ministerul nu poate raspunde intrebarilor ZIUA
Am solicitat si un punct de vedere al secretarului de stat Virgil Nitulescu, care are in subordine Muzeul National George Enescu. Am trimis pe e-mail urmatoarea scrisoare electronica: "Domnule Virgil Nitulescu, va rog sa aveti amabilitatea de a raspunde catorva intrebari in legatura cu o ancheta pe care o realizez pentru ZIUA si care are drept subiect Muzeul National George Enescu din Bucuresti. 1.De ce nu ati dat publicitatii pe pagina web a MCC, asa cum ati facut la 4 aprilie 2006 pentru alte institutii, Comisia de evaluare a proiectului de management prezentat de conducatorul Muzeului Enescu din Bucuresti? Cum explicati faptul ca din Comisia care desi nu a fost anuntata public in mod transparent se afla evaluatori ce nu pot fi obiectivi, avand in trecutul lor si in familiile lor legaturi cu Muzeul Enescu si cu directorul ce prezinta proiectul de management? 2.Cum explicati graba cu care fostul presedinte al UCMR, astazi Ministru al Culturii si Cultelor, s-a napustit cu controale si o comisie contestabila asupra conducatorului Muzeului Enescu, institutie ce are drept chirias UCMR, in ciuda prevederilor testamentare ale Marucai Cantacuzino fata de destinatia Palatului Cantacuzino? 3.De ce MCC, ca unul dintre actantii testamentari, dupa diligentele Dvs. de preluare a Muzeului de la Consiliul Local al Municipiului Bucuresti, nu s-a preocupat, in primul rand, sa redea spatiul Palatului Cultural Muzeului Enescu? 4.Cum tolerati subinchirierile ilegale facute de UCMR unor numeroase firme, in timp ce Muzeului Enescu ii este interzis (pe proprietatea sa!), accesul la sala de concerte si alte spatii muzeale? 5.Cum comentati hartuirea la care este supusa marea interpreta Ilinca Dumitrescu de catre Comisia amintita, atata vreme cat actualul ministru, fost presedinte al UCMR, a fost unul dintre cei care s-au opus ca Ilinca Dumitrescu sa fie membru al UCMR? Cu multumiri, Dan Mircea Cipariu". Tot pe e-mail, am primit urmatorul raspuns: "Domnule Cipariu, Regret, dar nu pot sa raspund unor intrebari la care, de fapt, dvs. nu asteptati raspunsuri din partea mea, ci confirmari ale opiniilor dvs. Nici tonul intrebarilor, nici prezumtia de vinovatie pe care ne-o aplicati nu ma incurajeaza sa va raspund. Dupa cum formulati intrebarile, se pare ca nu aveti nevoie decat de cineva care sa va spuna ca opiniile dvs., deja formate, sunt corecte. Daca chiar doriti sa va raspund, va rog sa reformulati intrebarile. Cu bine, Dr. Virgil Stefan NITULESCU, Secretar de Stat pentru Patrimoniul Cultural National, Ministerul Culturii si Cultelor". Fara comentarii! (Dan Mircea CIPARIU)
Nepoata lui George Enescu solicita prin intermediul ZIUA interventia Presedintelui
Scrisoarea deschisa catre Traian Basescu adresata de Maria Ioana Cantacuzino, nepoata Marucai Cantacuzino
Sains Morainvillers, 14.06.2006
Domnule Presedinte al Republicii,
Nu mi-as permite sa va rapesc din timpul pe care il consacrati treburilor tarii, daca ar fi vorba de o problema personala si nu, dupa cum mi se pare, de una care priveste prestigiul Romaniei.
Am aflat din presa romana schimbarea de destinatie a Palatului Cantacuzino, donat in 1967 de catre bunica mea, Maria Cantacuzino Enescu, Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta, echivalentul de atunci al Ministerului Culturii, sub conditia ca acesta sa adaposteasca Muzeul George Enescu si ca intreaga activitate ce se va desfasura in interiorul lui sa cinsteasca memoria lui George Enescu. In textul acestei donatii nicaieri nu se pomeneste de inchirierea lui in scopuri lucrative, fapt ce pare astazi implinit, incalcandu-se astfel dorinta donatoarei, ca sa nu mai vorbim de legalitate...
Sa zicem ca nu ne-ar pasa de dorinta donatoarei, dar oare nici de cinstirea memoriei lui George Enescu? Cinstire de care se face mare caz indeobste, cu surle si trambite, cind pica bine pentru impaunarea fata de strainatate. Este oare normal ca amintirii marelui compozitor roman, ale carui ramasite au fost atat de des si insistent cerute de autoritatile romane pentru aducerea lor in tara, sa i se acorde, ca o pomana, un spatiu redus alaturi de firme de tot soiul care nu au nimic de a face cu cultura, cand pastrarea, in totalitatea lui, a cadrului arhitectural impozant al Palatului Cantacuzino ar putea arata Europei intregi cum isi cinsteste Romania artistii de renume mondial?
Tin sa subliniez ca eu nu am absolut nici un interes in pastrarea sau nepastrarea Muzeului George Enescu in Palatul Cantacuzino. Nici eu si nici un alt membru al familiei Cantacuzino, din oricare bransa sau tara ar veni, nu am avea vreodata drepturi asupra lui. Cu sau fara palat, faima bunicului meu George Enescu va continua oricum sa creasca; iar cea a Cantacuzinilor care au stiut sa-si poarte cu onoare numele va ramane nestirbita.
Se petrece insa un lucru regretabil pentru imaginea Romaniei in lume: ceea ce nu a distrus comunismul in patru decenii, distruge, cat ai bate din palme, sub obladuirea Domnului Ministru Adrian Iorgulescu, liberalismul post comunist. Pacat.
Sperand ca veti intelege cu exactitate motivatia care m-a impins sa va adresez aceasta scrisoare si, de asemenea, ca va fi posibila luarea unor masuri care sa opreasca distrugerea mai sus pomenita, va rog sa credeti, Domnule Presedinte al Republicii, in inalta mea consideratie. (Maria Ioana CANTACUZINO)

---

Despre autor: